Sarbatorile de iarna se desfasoara intre
24 decembrie si 7 ianuarie si au ca momente importante Craciunul, Anul Nou si
Boboteaza. Ele sunt insotite de o mare diversitate de obiceiuri: colindatul,
plugusorul, sorcova, buhaiul, zorile, jocurile cu masti: turca, cerbul, capra,
ursul, camila, dansul, cantecele, Irozii, Viflaemul, teatrul papusesc, teatrul
popular cu tema haiduceasca si istorica.
Pe Valea Agrijului sunt specifice de
Craciun colindatul, cantecele de stea, Irozii si turca, iar de Anul Nou,
sorcova, plugusorul si turca.
OBICEIURI DE CRACIUN
Un prilej bun pentru a face cunostinta cu
literatura si obiceiurile poporului il constituie sarbatorile de iarna. Dintre
acestea, de departe Sarbatoarea Nasterii Domnului, cunoscuta sub numele de
Craciun, este cea mai importanta.
Inaintea acestei sarbatori cu sase
saptamani incepe postul numit “Postul Craciunului”. In aceasta perioada, pentru a nu
pacatui, oamenii nu mananca nici un fel de carne, lapte, branza si oua. In
prima zi a postului, femeile spala toate vasele in care au pregatit mancarea
pana la acel moment, le fierb, le spala cu cenusa, pentru a nu ramane nici o
urma din mancarea pe care o foloseau inainte, deoarece aceasta nu era de post,
era “de dulce”. In aceste sase saptamani, oamenii
mancau numai mancaruri din fasole, cartofi, mamaliga cu ceapa sau usturoi facut
sos, numit si “mujdei”, sau mamaliga cu marmelada din prune
numita “silvoita”, toate aceste mancaruri pregatite
doar cu ulei.
In timpul postului, se taie porcul, obicei
traditional in casele din satele noastre. La “cina porcului”, masa de la sfarsitul zilei in care
s-a taiat porcul, sunt chemate cateva rudenii si vecinii cei mai apropiati. In
satele noastre, taiatul porcului se face martea, joia sau sambata, nu in zilele
de postsi nu este specific taiatul porcului in ziua de ignat, asa cum este
specific in sudul si estul tarii.
Tot in timpul postului, copiii isi
confectioneaza, cu ajutorul parintilor, stele, aduna din sat “de la vecini, rude, prieteni”
clopotele pe care le vor pune pe aceste stele. Steaua este de forma rotunda,
frumos impodobita cu coli de hartie de toate culorile. In mijloc sunt lipite
stelute confectionate din hartie colorata. Steaua se fixeaza intr-un bat cu o
lungime de 1-1,5 m, lungimea batului depinzand si de inaltimea copilului.
Obiceiul “umblatului cu steaua”
Cu steaua umbla doar baietii, acestia
formeaza grupuri de cate trei sau patru copii si umbla din casa in casa.
Baietii isi cer voie de afara prin formula “Lasati (sau lasa-i-ti) steaua?”. Daca gazda accepta, intra in casa,
interpreteaza un colind specific pentru stea, de cele mai multe ori colindul il
interpreteaza tot grupul, dar exista si grupuri in care fiecare copil colinda
individual. De mentionat este ca fiecare copil are steaua lui si o traistuta,
numita in satele noastre straituca, pentru a aduna colaci. In general,
repertoriul de colinda pentru copii nu este prea bogat, pana la 5-6 colinde,
sunt colinde scurte, fiindca scopul copiilor este sa adune cat mai multe
daruri. Indiferent de colindul interpretat, la sfarsit se cer darurile printr-o
urare:
Dumnezeu, gazda, te tiie
Pa copii si pa sotie
La multi ani cu bucurie
Corinda-i gata
Un colac mi-i plata.
Gazda le dadea la fiecare cate un colac,
mere si nuci. In ultimii ani, insa, si copiii au renuntat la daruri, nu mai
poarta traista si pretind gazdelor bani. La plecare, copiii rostesc o urare de
belsug si bunastare:
Cati carbuni in vatra
Atatia boi in poiata,
Cate pietre la fantana
Atatea oale cu smantana,
Cate paie pa casa
Atatia galbeni pa masa.
Uneori, urarile au caracter satiric, dar
in nopatea de Craciun nimeni nu se supara:
Cati carbuni in vatra
Atatia boi in poiata,
Cate pietre la fantana
Atatea oale cu smantana,
Cate paie pa casa
Atatia galbeni pa masa,
Cate paie pa cotet
Atatea fete-un undet.
(Fetele, avand nevoie de zestre ca sa se
marite, in numar mare intr-o familie nu prea erau dorite...)
Obiceiul de “umblat cu colinda”
In satele de pe Valea Agrijului se “umbla la colindat” in Ajunul Craciunului, adica in seara
de 24 decembrie. Colindatul este permis odata cu inceperea postului si pana in
6 ianuarie, la sarbatoarea de Boboteaza.
Fetele, la fel ca si baietii, se
constituie in cete de colindatoare, 5-6 la un loc, cerandu-si si ele voie sa
colinde cu aceeasi formula:”lasati cu colinda?” sau “lasa-i-ti a colinda?”. Deosebirea consta in faptul ca
fetele nu au stele, ele colinda afara, la usa, la fereastra “daca se poate” sau uneori in casa.
Fetele sunt rasplatite cu un colac special impletit, colac facut special pentru
fete, numit “pupaza”,
cu nuci si mere. In ultimii ani, nici fetele nu mai aduna daruri, ci sunt
rasplatite tot cu bani, iar unele familii le dau si bani si daruri. Trebuie
mentionat faptul ca fetele nu pot merge la colindat inaintea baietilor, iar in
satul Treznea fetele nici nu aveau voie macar sa se intalneasca cu baietii pe
ulita sau la case. “Daca nu se puteau feri si se intalneau cu baietii, erau
pedepsite, erau inchise in cotet”.
Exista in satele noastre credinta conform
careia “nu este admis in ajunul sarbatorilor
mari, in seara Craciunului, in seara Anului Nou, sa intre mai intai in casa
fete sau femei, pentru ca aceasta ar aduce nenorocire la casa”.
Tinerii aveau si ei un obicei de colindat.
Pe vremuri, intr-un timp mai indepartat, feciorii si fetele fecioare (“de maritat”) se constituiai in cete
diferite, cetele de feciori nu erau prea numeroase, doar 4-8 feciori, asa cum
se intalnesc si in alte localitati din Transilvania. Feciorii nu aveau un
conducator, ei colindau in general la toti membrii grupului si la casele unde
erau fete. Nu exista un repertoriu de colinde special pentru feciori sau pentru
fete. Ceata de feciori era insotita de “ceterasi”, adica de muzicanti, sau de
oameni mai varstnici, care cantau la fluier, insa nu se intrebuintau
strigaturi, asa cum este specific in alte judete din Transilvania. Ceata incepe
colinda afara, gazda deschide usa, ceata de feciori intra colindand in casa,
unde termina colinda. Tot in casa, ceata de feciori va interpreta si alte
colinde. La casele unde sunt fete, ceata de feciori danseaza cu fetele.
Feciorii sunt imbracati in haine de sarbatoare, dar in satele noastre nu sunt
specifice la palarii penele de paun, ca in judetul Bistrita-Nasaud, de exemplu,
si nici frunza verde, ca in judetul Mures.
Fetele se constituie si ele in cete mici,
de 4-8 persoane, si colinda la toate membrele grupului. Cetele fetelor merg la
colindat la casele feciorilor care le sunt prieteni sau rudenii.
In ultimii ani, cetele de feciori si fete
formeaza cete mixte, mai multe intr-un sat. De obicei, cetele sunt formate din
feciori si fete care sunt rudenii sau prieteni foarte buni. Ceata are obligatia
de a colinda fiecare membru al grupului si in plus la preot si la alte persoane
importante ale satului, cum ar fi dascalul, notarul etc. Colindatorii nu
primesc daruri, dar sunt ospatati cu prajituri si bautura la fiecare casa. De
obicei, ceata colinda afara, la fereastra, pentru a fi auziti si de celelalte
cete. In repertoriul cetei intra atat colinde religioase, cat si colinde cu
caracter laic: “Pe dealul cu stanjenii”, “Asta-i fata cea frumoasa”, “Slobozi-ne
gazda-n casa” s.a.
Unii feciori nu umblau cu colinda, ei
interpretau o scena biblica din timpul Nasterii Domnului, adica tinerii “umblau cu Iordul”.
Si oamenii mai in varsta umblau la
colindat. Ei se organizau in cete mai mici, mai ales dupa gradul de rudenie. Si
aceste grupuri, ca si cele de tineri, au obligatia de a colinda pe la casele
tuturor celor care fac parte din grup. Acestia au in repertoriu atat colinde
religioase in care se canta nasterea Domnului, dar si colinde laice, variante
ale Mioritei sau ale baladei Mesterul Manole. Variantele baladei “Miorita” in colinda sunt cunoscute in satele
noastre cu titlurile “Trei pacurarei”, “Pe cel Colinas”, “Trei pastori se intalnira” etc. Aceste variante s-au cunoscut
in toate satele noastre, s-au colindat si se mai colinda si in prezent, sunt
colindate chiar si de grupurile de tineri.
Nici in variantele cunoscute la noi, cel
condamnat nu se impotriveste cand afla planul celorlalti doi, el cere sa fie
inmormatat langa staulul de oi si doreste sa aiba aproape fluierul si bota de
cioban:
Fluierul cel drag
Mi-ti pune de steag.
Bota mea cea luce
Mi-ti pune de cruce.
Aproape in toate variantele “Mioritei”, unele mai complete, altele mai
ciuntite, apare motivul “Fatei de maior”. Ne incadram, astfel, in zona folclorica care
este considerata ca centru de intensitate circulatorie a temei “fata de maior”. Aceasta zona merge pe Somes in sus
pana in judetul Bistrita-Nasaud, in judetul Cluj, pana la Huedin si Turda, spre
apus, pana la Carei, iar spre nord, pana la Oas.
Balada “Mesterul Manole” nu este la fel de raspandita nici ca
si colind, dar nici altfel, fiind cunoscute la noi putine variante. Varianta pe
care am gasit-o in satul Bozna este cea mai completa; ea este cunoscuta sub
titlul “Zidari, ziduri ziduira”. Sfarsitul colindei aduce o nota de
tristete mai evidentiata decat in balada, fiindca femeia din zid isi exprima
ultima dorinta in legatura cu fiul ei:
Pe fiu sa mi-l lasati
De el bine sa cotati
Sa creasca frumos si mare
Cum n-a fost altu sub soare.
Fiutu daca mi-a creste
Oamenii l-or intreba
Avut-ai maica, ori ba?
Io maicuta am avut
Tata-n zid o ziduit.
Foarte bine cunoscuta de oamenii varstnici
si interpretata intr-un mod deosebit fata de celelalte colinde, este colinda “Pa dealu cu stanjenii”, colind care preamareste harnicia
plugarului care “cu o mana/ opt boi mana/ cu alta flori culeje”, pentru a le duce la draguta. Dupa
fiecare vers, urmeaza un refren cantat cu multa forta. Din informatiile primite
de la oamenii varstnici, am constatat ca repertorilul de colinzi este destul de
bogat, in jur de 20 de colinzi in satul Treznea si cate 14-16 in celelalte
sate. Unele colinzis-au mai uitat, nici nu se mai canta, fiind considerate
invechite: “Asta-i
fata cea frumoasa”, “La fogadau din deal” etc.
Pentru oamenii alesi din sat erau colinde
speciale: “Noi
umblam sa colindam/ Pa la usi de boieri mari” sau “Sus boieri nu mai dormiti/ Ca nu-i
vremea de dormit”. Acestea se colindau si in trecut, dar se colinda si acum.
Nu am gasit in nici un sat colinzi speciale pentru copii mici sau pentru
daruri, am gasit, in schimb, colinda pentru fiica, care se colinda in toate
casele unde erau fete. Acest colind era interpretat de grupul de coratori.
In satele noastre umblau cu colinda si
grupul de coratori. Grupul coratorilor a fost si este mai bine organizat,
pentru ca ei sunt cei care strang daruri pentru biserica (se adunau si se mai
aduna bani pentru biserica). Grupul de coratori este compus din 18-20 de
persoane, sub directa indrumare a preotului sau a unui membru cu calitati
vocale deosebite. Colinzile se repeta cu 3-4 saptamani inainte de Craciun.
In dimineata de Craciun, in data de 25
decembrie, coratorii se aduna la prim corator acasa si impreuna cu muzicantii
incep colindatul, dintr-un capat al satului. Ei intra in fiecare casa si canta,
invariabil, aceeasi colinda, “Corinda cea mare”. Aceasta este interpretata pe grupe.
Era o mare rusine sa nu primesti colinda coratorilor sau sa nu platesti aceasta
colinda, deoarece darurile erau ale bisericii, nu ale coratorilor, motiv pentru
care usile erau deschise la toate casele si toate familiile plateau colinda. In
casele in care exista fata fecioara, se colinda si “Colinda ficii” (“colinda fetei”). Grupul de coratori este servit cu
bautura si prajituri, iar banii dati pentru corinda sunt adunati de primul
corator, iar in casele cu fete se platea si corinda ficii. Banii pentru aceasta
colinda sunt adunati de un alt corator, pentru ca acestia nu sunt dati la
biserica, din acesia sunt platiti muzicantii si se cumpara bautura pentru a fi
cinstiti coratorii la sfarsit.
Muzicantii mai primesc, in fiecare casa,
pe langa bani si cate un colac si un carnat. Cand se termina de colindat pe la
toate casele, se aduna toti la primu corator, li se da mancare si bautura, iar
dupa aceea aici, la primu corator, se aduna tot satul, tineri si varstnici si
se juca pana noaptea pe la 11-12. (De remarcat este faptul ca numai coratorii
primeau mancare si bautura, ceilalti din sat participau doar la dant).
In satele mai mari, cum sunt Agrij si
Treznea, pentru a termina de corindat in prima zi de Craciun, grupul
coratorilor se impatea in doua: o parte strabatea jumatate satul, iar ceilalti cealalta
jumatate de sat. La sfarsit se intalneau acasa la prim corator, unde gazda ii
ospata.
In prezent, coratorii nu mai sunt insotiti
de muzicanti, ei umbla cu colinda doar pentru a aduna bani pentru biserica;
uneori nu sunt primiti in toate gospodariile, li se dau bani in ulita, la
poarta, unde sunt asteptati de gazda sau la iesirea de la biserica.
Asa cum s-a intamplat in multe din
regiunile tarii noastre, si la noi colindatul si-a pierdut din farmecul
traditional, a devenit tot mai modern, mai comercial, a pierdut din spiritul
religios. Daca in trecut Craciunul era Sarbatoarea Nasterii Domnului si se
punea accent pe acest lucru, in prezent Craciunul este mai mult o sarbatoare in
care Mos Craciun aduce daruri; sunt putine satele in care partea religioasa a
ramas dominanta, iar frumusetea si autenticitatea datinilor si obiceiurilor se
mai pastreaza...
OBICEIURI DE ANUL NOU
In seara zilei de 31 decembrie, fetele si
feciorii se aduna la “casa dantului”, la caminul cultural, unde, impreuna, fete si feciori
confectioneaza un mos si o baba, care in locul mainilor au puse nuiele sub
forma de cruceele sunt facute tot din lemn. Acestia sunt imbracati apoi cu
haine rele, pe capul mosului se pune o palarie, iar in capul babei o “naframa”, adica o basma, un batic. Un
fecior mai sprinten se urca intr-un copac de la poarta casei sau din apropierea
acesteia, daca la poarta “casei dantului” nu exista copac, si agata la loc
vizibil mosu si baba. Acest obicei de confectionare a mosului si a babei si agatarea
lor in copac era un motiv de veselie. Mosul si baba ramaneau in copac pana cand
copiii din sat ii dadeau jos. Acest obicei s-a practicat in satele Treznea,
Bozna, Agrij, Rastoltu Desert, toate cele patru sate ale fostei comune Agrij.
Dupa acest moment, feciorii din sat se
desparteau de fete; ei mergeau pe un deal, in apropierea satului, unde
aprindeau focul. In mana tineau un baston lung, de care erau legate opinci din
cauciuc sau panza; daca nu aveau opinci (rele), atunci legau alte obiecte din
cauciuc. Aceste obiecte erau imbibate in petrol si li se dadea foc. Astfel
incepea un alt obicei numit “strigatul din deal” (in Bozna) sau “strigatul pasta sat” (in Treznea si Agrij).
Feciorii se organizau in doua grupuri si
in timp ce rasuceau cauciucurile aprinse strigau unii spre altii anumite
strigaturi cu o evidenta ironie, adresate fetelor lenese din sat:
Ui, frigu-mi-i ma!!! - striga primul grup
Da, ce ti-i ma???, intreba celalalt grup,
M-o manat Marie, sa-i duc pa Vasalica,
sa-i duca gozu de la usa.
In timp ce feciorii faceau aceste
strigaturi din deal, fetele ascultau cu multa atentie, pentru a afla ce striga
feciorii si pentru care fata din sat. Atentia si interesul erau cu atat mai
mari, cu cat prin strigatul din deal sau strigatul peste sat se (pre)vesteau
noile casatorii.
In tot acest timp, in care feciorii sunt
pe deal, fetele raman la “casa dantului” sau merg la gazda sezatorii, unde organizeaza diferite
ritualuri si practici magice cu scopul de a vedea “cum le va fi oranda”, adica viitorul sot. Fetele care
vreau sa se marite in “caslegi”, adica in perioada dintre Boboteaza si inceperea Postului
Mare, trebuiau sa practice un obicei numit “merge la potrum”. Fetele trebuiau sa mearga pe rand;
fiecare avea in mana o bucata de paine si in timp ce o lasa de trei ori in apa,
fata zicea:
Vasii tarcat,
Da-mi Doamne un barbat
De-a fi cat de blasatmat
Numa sa aiba clop in cap
Sa-l sui cu scara-n pat
Numai sa fie barbat.
La intrebarea de ce se zicea “Vasii tarcat”, mi s-a raspuns ca acest nume vine
de la Vasile si se stie ca in prima zi a Anului Nou se sarbatoreste Sfantul
Vasile, de aceea numele nu era inlocuit cu altele, cum ar fi Gherasim sau
Gheorghe. Toate fetele repetau aceleasi versuri. Au existat de mai multe ori coincidente,
ca fetele sa se marite cu feciori pe care ii chema Vasile, deoarece acest nume
era frecvent in satele noastre.
Pentru a sti cum va arata viitorul sot,
fetele practicau un ritual numit “numaratul parilor in noaptea de Anul
Nou”. Fetele ies afara si se aseaza pe
langa gardul care imprejmuieste casa. Fiecare fata numara parii din gard, daca
sunt doua fete in casa, atunci una va incepe numaratoarea dintr-o parte, iar
cealalta fata in partea opusa a gardului. In cazul cand sunt mai multe fete,
doua vor numara de la capete, iar celelalte fete vor numara la mijloc. Se
numara 10 pari; de remarcat este faptul ca parii se numara in ordine
descrescatoare, de la 10 la 1. cand ajung la parul cu numarul 1, il privesc cu
atentie, deoarece cum arata el asa va fi viitorul sot. Daca parul este inalt si
drept, inseamnaa va si viitorul sot va fi inalt, drept, frumos; daca parul este
mic sau stramb, asa va fi si viitorul sot; daca parul are doua craci, sotul ii
va fi vaduv.
Tot in aceasta seara se presupuneau si
apropiatele casatorii intre tinerii din sat. O alta practica pentru aflarea
ursitului este obiceiul in care fetele “pun jumere pa spata”, spata fiind un
obiect folosit la razboiul de tesut. Pentru aceasta practica magica este nevoie
de o spata si de slanina. Slanina se taie bucatele mici numite jumari, iar
spata se aseaza pe masa, bucatelele de slanina primesc nume de fete si de
baieti din sat. “Asta-i Marie, aista-i Iuan” si se pun pe spata. Numele se da in
functie de prieteniile care exista intre fetele si feciorii din sat. Dupa ce
sunt numite perechile din sat, se da drumul unei pisici in camera, care isi va
alege jumarile de pe spata. Cei pe care “i-a mancat pisica” se vor casatori in caslegi.
Alta
practica magica este cu “bardagaii”, acestia fiind gheme mici facute din canepa. Se fac doi “bargadai” din canepa, de marimea unei
perisoare si se aseaza pe un scaun in mijlocul casei. In jurul scaunului se
aduna fetele, iar una dintre ele, dupa ce se consulta cu celelalte, pune nume
celor doua gheme mici de calti, un nume de fata si un nume de baiat, iar pe
urma cele doua gheme mici se aprind. Daca “bardagaii” se ridica de pe scaun, inseamna ca
cei doi tineri “se iaul laolalta”, adica se casatoresc unul cu
celalalt.
Fetele pleaca apoi acasa, pentru ca
feciorii din grup umbla toata noaptea prin sat si mai ales la casele cu fete,
pentru a le ura “An Nou Fericit!”. Femeile si fetele nu au voie sa
mearga pe la alte case, in noaptea de Anul Nou, deoarece aduc ghinion.
In seara de Anul Nou, femeile din sat
faceau calendare de ceapa, pentru a sti care luni ale anului vor fi ploioase si
care secetoase. Se desfac 12 coji de ceapa si fiecare era numita cu numele unei
luni a anului. Pe fiecare coaja se pune sare si se aseaza intr-un loc uscat,
iar a doua zi sunt luate cojile si se urmareste cum este sarea pe fiecare. In
cojile in care sarea este umeda, lunile reprezentate de aceste coji vor fi
ploioase, iar cele in care sarea este uscata vor fi secetoase. Dupa acest
calendar de ceapa, oamenii din sat stiau cum va fi vremea si cum sa isi
programeze lucrarile agricole. Mai exista si in prezent femei varstnice care
mai fac calendare de ceapa, dar aceasta practica este tot mai rar intalnita.
Sorcova
In
noaptea de Anul Nou, copiii din sat “umbla cu sorcova”. Ei isi confectioneaza “sorcova” din crengute de brad, impodobite cu
panglici din hartie colorata si clopotei. Sunt imbracati in costume populare,
peste care poarta cojocele de lana, iar pe cap au caciuli de blana. La fel ca
si la Craciun, acestia au traistute, pentru a aduna darurile. Versurile “sorcovei” sunt urari pentru un an nou mai bun,
cu mai multe bucate si sanatate:
Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Ca un mar, ca un par,
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii
In mijlocul verii,
Ca vita de vie
La Sfanta-Marie.
Tare ca piatra
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul,
La anul si la multi ani!
Plugusorul
Plugusorul este mai putin raspandit decat
sorcova in satele de pe valea Agrijului. Cu plugusorul si cu sorcova umbla doar
baietii si aceste obiceiuri sunt ocazii pentru a ura oamenilordin sat un an
fericit, plin de bucurii si de impliniri. Versurile plugusorului fac referire
la munca plugarilor, la osteneala lor din cursul anului si la sperantele pe
care si le pun in anul ce va urma pentru o recolta bogata.
Copiii erau imbracati in costume populare,
peste care purtau cojocele de miel, iar pe cap caciula de blana. Ca si la
Craciun, acesia aveau traistute pentru a aduna darurile. Cei care “umbla cu plugusorul” au clopotei numiti si zurgalai si
bici din care pocnesc in timp ce fac urarea de plugusor, comuna in esenta ei.
“Umblatul cu turca”
Tot in noaptea de Anul Nou, cate un grup,
doua, chiar trei in satele mai mari, umbla cu “turca” sau cu “capra”. In unele sate, cu “turca” se umbla si de Craciun. “Turca”, specifica Transilvaniei si implicit
satelor de pe valea Agrijului, numita “capra” in Moldova si “brezaia” in Muntenia, intruchipeaza simboluri
ale vegetatiei locului.
Fiecare grup este alcatuit din trei
persoane; un baiat este capra, iar doi sunt blojii, in unele sate mai exista si
un al patrulea baiat, care canta la fluier o melodie ritmata de dans, pentru
jocul caprei. In grupurile de trei baieti, blojii cantau pentru a juca capra.
Cel care este “turca”, capra - nu se vede, deoarece peste
cap are tras un covor sau un tol, adica o cuvertura din lana tesuta in razboi,
iar de la cap atarna panglici colorate din hartie. La capatul unui baston, care
este tinut sub covor, sa nu se vada, este asezat “clontul turcii”, care se inchide si se deschide in
ritmul muzicii prin actionarea unei franghii rezistente legata de “clont”. Blojii sunt imbracati in costume
populare, iar fata le este mascata; cel care canta este imbracat in “bonda”,
adica cojoc si are caciula de blana numita cusma; blojii sar in jurul caprei si
folosesc o strigatura speciala.
Grupul se aseaza in mijlocul camerei,
pentru a avea loc si incep sa danseze “dansul turcii”; aceasta sare saradat, batand din
clont, iar blojii striga in jurul ei:
Joaca, Maruita, bine
Nu ma face de rusine
Ca de bani ii capata
Cizme rosii ti-om lua
Cizme rosii si sandale
Sa fii draga la catane
Cizme rosii si papuci
Sa fii draga si la prunci.
Capra va raspunde la aceasta strigare:
De rusine-s eu bugat
Ca-s in turca si nu vad.
Dupa acest raspuns, capra nu mai vrea sa
joace, iar muzica se opreste, motiv pentru care unul dintre bloji va descanta
caprei:
Ai de mine, oameni buni
Potoliti niste carbuni
Ca mi-ati diocheat turca
O platiti sau tai grinda.
Sau
Mi-o murit Mariuta
Pa o scandura lata
Cu gura cascata
Piroste nu i-am dat
Cu cioante nu s-o-necat
Ie sa-i dam niste palinca
Dade nu i-a fi nimnica.
Gazda ii rasplateste cu bani si colaci, banii
erau asezati in coltul mesei ca sa poata fi luati de catre “turca” cu clontul. Dupa ce capra isi ia
darurile, se pregatesc de plecare, iar blojii ii canta caprei de plecare:
Frunza verde baraboi
Da-te Marita-napoi
Frunza verde de sacara
Iesi Mariuta afara
Ca satu nostu-i bogat
Si mai avem de umblat.
In satele Agrij si Bozna erau echipe care
se ocupau special de pregatirea “turcii”, atat a mastilor, cat si a
repertoriului, in schimb, in satul Treznea obiceiul este mai putin practicat.
Acest “joc al turcii” presupunea calitati deosebite de
dansator, deoarece totul se desfasura intr-un ritm foarte vioi. Acum nu se prea
mai “umbla cu turca” si in cele patru sate mai exista o
singura echipa care realizeaza foarte bine “jocul turcii”.
OBICEIURI DE BOBOTEAZA
Boboteaza este sarbatoarea din 6 ianuarie,
numita si “Botezul
Domnului” sau “Ziua luminilor”, fiind una dintre cele mai
importante sarbatori religioase ale poporului roman. Si de sarbatoarea
Bobotezei sunt legate anumite practici si ritualuri magice.
In ajunul Bobotezei, adica in data de 5
ianuarie, este zi de post, zi de ajun, oamenii din sat nu mananca toata ziua,
iar seara mancare doar de post. In aceasta zi, preotul umbla cu Crucea sau cu
Iordanul, fiind insotit de sfat si de mai multi copii numiti “carnici”. Sfatul poarta o galeata cu apa
sfintita dimineata la biserica si un manunchi de busuioc. Preotul si sfatul
intra in fiecare casa cantand Iordanul si stropeste cu apa sfintita in toata
casa, pentru a indeparta raul din gospodarie, dupa care da crucea si scriptura pentru
a fi sarutate de toti membrii familiei. Copiii care ii insotesc au rolul de a
striga pe drum de la o casa la alta “tiraleisa” si de a suna din clopote sosirea
peotului. Ei sunt rasplatiti pentru refrenul lor cu nuci si cu mere. In casele
in care nu primesc daruri dupa pofta lor, la plecare in loc de “multam”, copiii exclama:
Poame-n pomi
Si boli-n domni.
De
acest obicei a umblatului cu Iordanul sunt legate cel putin trei practici
magice. Fetele de maritat urmaresc cu atentie momentul in care se apropie
preotul cu Iordanul, in timpul in care preotul porneste de la gospodaria
vecina, fata merge in gradina in spatele casei sau a surii si, fara sa fie
vazuta de nimeni, da cu o secure de trei ori intr-un pom. Dupa aceea asculta cu
atentie si primul nume pe care il aude corespunde cu numele viitorului sot.
Informatoarea Iuliana Labo din satul Bozna ca in trecut si ea a lovit un pom cu
securea, iar preotul se apropia de casa lor. In acest timp, mama sa a iesit
afara si l-a strigat pe tatal sau sa intre in casa: “Vasalica, hai in casa!”. Ea s-a maritat cu un baiat pe nume
Vasile. Asemanator s-a intamplat si cu Susana Opris, care dupa ce a lovit cu
securea un pom de trei ori, a auzit in apropierea casei pe preot spunandu-i
diacului: “Ioane,
hai mai repede!”. Coincidenta a facut ca ea sa se marite cu un baiat cu
numele Ion.
Tot ca o practica magica, fetele urmareau
cu multa atentie locul pe care sta preotul cu picioarele in momentul cand cei
ai casei saruta crucea. Dupa plecarea preotului isi faceau semn pe locul
respectiv, iar seara se culcau in acel loc cu capul, fara a avea perna la cap,
ci doar un sac gol. Peste noapte isi va visa fiecare fata ursita.
Un alt ritual magic practicat de fetele de
maritat era cel cu “turta”. Acest ritual se practica in ajunul Bobotezei, in 5
ianuarie. In aceasta zi, fetele nu mancau nimic, ele trebuiau sa ajuneze, iar
seara sa manance doar o jumatate de turta pregatita special. “Turta” se pregatea dupa ce a trecut preotul
cu Iordanul. Fetele de maritat pregateau ingredientele necesare pentru “turta”. Aceasta turta se facea din noua
linguri de faina, noua linguri de sare si noua linguri de apa. Se framantau
impreuna sau “laolalta”, cum se spune in satele noastre, si
se punea turta la copt. Foarte importante erau si lemnele de foc folosite
pentru a coace “turta”. Acestea se procurau cu o seara inainte si se aduceau din “bdiraul satului”. Turta odata coapta este pusa
intr-un loc sigur, iar seara se mananca jumatate din ea, cealalta jumatate se
aseaza sub perna pe care fata doarme.
Femeile din satele noastre care au
practicat acest ritual si au mancat astfel de “turta” au recunoscut ca nu era deloc
gustoasa... In timpul noptii, cand fetele dormeau visau ca un baiat, care se
presupune a fi viitorul sot, le aduce apa in pumni. Se visau ca le aduce apa,
deoarece le era foarte sete, “turta” fiind deosebit de sarata. In visul fetelor apareau baieti,
pentru ca ele inainte de a adormi se gandeau la anumiti feciori din sat. (Tot
femeile care au practicat acest ritual au recunoscut ca de fapt nu te
casatoresti neaparat cu cel pe care il vedeai in vis...) se intampla uneori ca,
datorita faptului ca fata se gandea la mai multi potentiali soti, in vis sa
apara mai multi baieti.
Daca fetele de maritat practicau aceste
ritualuri magice in ajun de Boboteaza, feciorii nu aveau astfel de preocupari.
In ajunul Bobotezei, copiii din sat se duceau, dupa lasarea serii, pe la casele
oamenilor, inconjurau casa, sura si grajdul de trei ori, sunau din “droanga”, adica un clopot mare care se pune
la gatul vitelor, si strigau “tiraleisa!”. Copiii isi procurau aceste clopote de la oamenii din sat
care le aveau pentru vite si le cautau cu cateva zile inainte, pentru a fi
siguri ca nu le vor lipsi. Pentru osteneala lor, copiii primeau mere si nuci.
In ultimii ani, aceste practici din ajun
de Boboteaza nu mai au loc, abia daca mai sunt cunoscute de catre tineri.
In ziua de Boboteaza, la biserica se
sfinteste apa, iar la sfarsitul slujbei satenii primesc din apa sfintita sa
duca acasa, pentru a apara gospodaria de rele. Aceasta apa sfintita din ziua de
Boboteaza se numeste “Aghiazma Mare”. Aceasta se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane
la fel de curata, proaspata si placuta la gust ca si atunci cand a fost scoasa
din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si
aghiasmatar, si este folosita de preot la o multime de slujbe numite “ierurgii”. Cu aceasta apa sfintita se stropesc
persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatate sau sfintite. Se
intrebuinteaza la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durere de cap, la
randuiala de curatare a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii
semanaturilor, la sfintirea holdelor, a viilor si gradinilor bantuite de lacuste
si gandaci, la curatarea vaselor spurcate, la sfintirea crucilor, a vaselor si
a vesmintelor bisericiesti.
Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie
sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc
de cinste. Se gusta din ea, pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de
ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la
biserica, mai ales cand ne impartasim. Se obisnuieste ca fiecare credincios sa
bea din Aghiazma Mare timp de opt zile in sir, incepand cu ajunul Bobotezei,
pana la incheierea praznicului, adica pe 13 ianuarie. Dupa aceasta data se
poate lua numai dupa Spovedanie, indeosebi cei opriti de la impartasanie.
Cu Aghiazma Mare se pot stropi casele,
curtea si gradina, vitele, ogoarele, pentru a le feri de rele. In caz de boala
se poate gusta din aceasta apa sfintita cu multa credinta, “caci apa aceasta, avand intr-insa
darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni,
insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si primejdii”.
Acest ritual se mai realizeaza si in
prezent in toate bisericile, la fel si sfintirea caselor inainte de Boboteaza
prin intermediul preotului care umbla cu crucea. De asemenea, si credinciosii
din prezent duc acasa Aghiazma Mare si o pastreaza cu cea mai mare sfintenie si
credinta.
Sursa: http://www.caietesilvane.ro/
