Obiceiuri de iarna de pe Valea Agrijului

     Sarbatorile de iarna se desfasoara intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca momente importante Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Ele sunt insotite de o mare diversitate de obiceiuri: colindatul, plugusorul, sorcova, buhaiul, zorile, jocurile cu masti: turca, cerbul, capra, ursul, camila, dansul, cantecele, Irozii, Viflaemul, teatrul papusesc, teatrul popular cu tema haiduceasca si istorica.

     Pe Valea Agrijului sunt specifice de Craciun colindatul, cantecele de stea, Irozii si turca, iar de Anul Nou, sorcova, plugusorul si turca.

     OBICEIURI DE CRACIUN

     Un prilej bun pentru a face cunostinta cu literatura si obiceiurile poporului il constituie sarbatorile de iarna. Dintre acestea, de departe Sarbatoarea Nasterii Domnului, cunoscuta sub numele de Craciun, este cea mai importanta.

     Inaintea acestei sarbatori cu sase saptamani incepe postul numit “Postul Craciunului”. In aceasta perioada, pentru a nu pacatui, oamenii nu mananca nici un fel de carne, lapte, branza si oua. In prima zi a postului, femeile spala toate vasele in care au pregatit mancarea pana la acel moment, le fierb, le spala cu cenusa, pentru a nu ramane nici o urma din mancarea pe care o foloseau inainte, deoarece aceasta nu era de post, era “de dulce”. In aceste sase saptamani, oamenii mancau numai mancaruri din fasole, cartofi, mamaliga cu ceapa sau usturoi facut sos, numit si “mujdei”, sau mamaliga cu marmelada din prune numita “silvoita”, toate aceste mancaruri pregatite doar cu ulei.

     In timpul postului, se taie porcul, obicei traditional in casele din satele noastre. La “cina porcului”, masa de la sfarsitul zilei in care s-a taiat porcul, sunt chemate cateva rudenii si vecinii cei mai apropiati. In satele noastre, taiatul porcului se face martea, joia sau sambata, nu in zilele de postsi nu este specific taiatul porcului in ziua de ignat, asa cum este specific in sudul si estul tarii.

     Tot in timpul postului, copiii isi confectioneaza, cu ajutorul parintilor, stele, aduna din sat “de la vecini, rude, prieteni” clopotele pe care le vor pune pe aceste stele. Steaua este de forma rotunda, frumos impodobita cu coli de hartie de toate culorile. In mijloc sunt lipite stelute confectionate din hartie colorata. Steaua se fixeaza intr-un bat cu o lungime de 1-1,5 m, lungimea batului depinzand si de inaltimea copilului.

     Obiceiul “umblatului cu steaua”

     Cu steaua umbla doar baietii, acestia formeaza grupuri de cate trei sau patru copii si umbla din casa in casa. Baietii isi cer voie de afara prin formula “Lasati (sau lasa-i-ti) steaua?”. Daca gazda accepta, intra in casa, interpreteaza un colind specific pentru stea, de cele mai multe ori colindul il interpreteaza tot grupul, dar exista si grupuri in care fiecare copil colinda individual. De mentionat este ca fiecare copil are steaua lui si o traistuta, numita in satele noastre straituca, pentru a aduna colaci. In general, repertoriul de colinda pentru copii nu este prea bogat, pana la 5-6 colinde, sunt colinde scurte, fiindca scopul copiilor este sa adune cat mai multe daruri. Indiferent de colindul interpretat, la sfarsit se cer darurile printr-o urare:

     Dumnezeu, gazda, te tiie

     Pa copii si pa sotie

     La multi ani cu bucurie

     Corinda-i gata

     Un colac mi-i plata.

     Gazda le dadea la fiecare cate un colac, mere si nuci. In ultimii ani, insa, si copiii au renuntat la daruri, nu mai poarta traista si pretind gazdelor bani. La plecare, copiii rostesc o urare de belsug si bunastare:

     Cati carbuni in vatra

     Atatia boi in poiata,

     Cate pietre la fantana

     Atatea oale cu smantana,

     Cate paie pa casa

     Atatia galbeni pa masa.

     Uneori, urarile au caracter satiric, dar in nopatea de Craciun nimeni nu se supara:

     Cati carbuni in vatra

     Atatia boi in poiata,

     Cate pietre la fantana

     Atatea oale cu smantana,

     Cate paie pa casa

     Atatia galbeni pa masa,

     Cate paie pa cotet

     Atatea fete-un undet.

     (Fetele, avand nevoie de zestre ca sa se marite, in numar mare intr-o familie nu prea erau dorite...)

     Obiceiul de “umblat cu colinda”

     In satele de pe Valea Agrijului se “umbla la colindat” in Ajunul Craciunului, adica in seara de 24 decembrie. Colindatul este permis odata cu inceperea postului si pana in 6 ianuarie, la sarbatoarea de Boboteaza.

     Fetele, la fel ca si baietii, se constituie in cete de colindatoare, 5-6 la un loc, cerandu-si si ele voie sa colinde cu aceeasi formula:”lasati cu colinda?” sau “lasa-i-ti a colinda?”. Deosebirea consta in faptul ca fetele nu au stele, ele colinda afara, la usa, la fereastra “daca se poate” sau uneori in casa. Fetele sunt rasplatite cu un colac special impletit, colac facut special pentru fete, numit “pupaza”, cu nuci si mere. In ultimii ani, nici fetele nu mai aduna daruri, ci sunt rasplatite tot cu bani, iar unele familii le dau si bani si daruri. Trebuie mentionat faptul ca fetele nu pot merge la colindat inaintea baietilor, iar in satul Treznea fetele nici nu aveau voie macar sa se intalneasca cu baietii pe ulita sau la case. “Daca nu se puteau feri si se intalneau cu baietii, erau pedepsite, erau inchise in cotet”.

     Exista in satele noastre credinta conform careia “nu este admis in ajunul sarbatorilor mari, in seara Craciunului, in seara Anului Nou, sa intre mai intai in casa fete sau femei, pentru ca aceasta ar aduce nenorocire la casa”.

     Tinerii aveau si ei un obicei de colindat. Pe vremuri, intr-un timp mai indepartat, feciorii si fetele fecioare (“de maritat”) se constituiai in cete diferite, cetele de feciori nu erau prea numeroase, doar 4-8 feciori, asa cum se intalnesc si in alte localitati din Transilvania. Feciorii nu aveau un conducator, ei colindau in general la toti membrii grupului si la casele unde erau fete. Nu exista un repertoriu de colinde special pentru feciori sau pentru fete. Ceata de feciori era insotita de “ceterasi”, adica de muzicanti, sau de oameni mai varstnici, care cantau la fluier, insa nu se intrebuintau strigaturi, asa cum este specific in alte judete din Transilvania. Ceata incepe colinda afara, gazda deschide usa, ceata de feciori intra colindand in casa, unde termina colinda. Tot in casa, ceata de feciori va interpreta si alte colinde. La casele unde sunt fete, ceata de feciori danseaza cu fetele. Feciorii sunt imbracati in haine de sarbatoare, dar in satele noastre nu sunt specifice la palarii penele de paun, ca in judetul Bistrita-Nasaud, de exemplu, si nici frunza verde, ca in judetul Mures.

     Fetele se constituie si ele in cete mici, de 4-8 persoane, si colinda la toate membrele grupului. Cetele fetelor merg la colindat la casele feciorilor care le sunt prieteni sau rudenii.

     In ultimii ani, cetele de feciori si fete formeaza cete mixte, mai multe intr-un sat. De obicei, cetele sunt formate din feciori si fete care sunt rudenii sau prieteni foarte buni. Ceata are obligatia de a colinda fiecare membru al grupului si in plus la preot si la alte persoane importante ale satului, cum ar fi dascalul, notarul etc. Colindatorii nu primesc daruri, dar sunt ospatati cu prajituri si bautura la fiecare casa. De obicei, ceata colinda afara, la fereastra, pentru a fi auziti si de celelalte cete. In repertoriul cetei intra atat colinde religioase, cat si colinde cu caracter laic: “Pe dealul cu stanjenii”, “Asta-i fata cea frumoasa”, “Slobozi-ne gazda-n casa” s.a.

     Unii feciori nu umblau cu colinda, ei interpretau o scena biblica din timpul Nasterii Domnului, adica tinerii “umblau cu Iordul”.

     Si oamenii mai in varsta umblau la colindat. Ei se organizau in cete mai mici, mai ales dupa gradul de rudenie. Si aceste grupuri, ca si cele de tineri, au obligatia de a colinda pe la casele tuturor celor care fac parte din grup. Acestia au in repertoriu atat colinde religioase in care se canta nasterea Domnului, dar si colinde laice, variante ale Mioritei sau ale baladei Mesterul Manole. Variantele baladei “Miorita” in colinda sunt cunoscute in satele noastre cu titlurile “Trei pacurarei”, “Pe cel Colinas”, “Trei pastori se intalnira” etc. Aceste variante s-au cunoscut in toate satele noastre, s-au colindat si se mai colinda si in prezent, sunt colindate chiar si de grupurile de tineri.

    

Nici in variantele cunoscute la noi, cel condamnat nu se impotriveste cand afla planul celorlalti doi, el cere sa fie inmormatat langa staulul de oi si doreste sa aiba aproape fluierul si bota de cioban:

     Fluierul cel drag

     Mi-ti pune de steag.

     Bota mea cea luce

     Mi-ti pune de cruce.

     Aproape in toate variantele “Mioritei”, unele mai complete, altele mai ciuntite, apare motivul “Fatei de maior”. Ne incadram, astfel, in zona folclorica care este considerata ca centru de intensitate circulatorie a temei “fata de maior”. Aceasta zona merge pe Somes in sus pana in judetul Bistrita-Nasaud, in judetul Cluj, pana la Huedin si Turda, spre apus, pana la Carei, iar spre nord, pana la Oas.

     Balada “Mesterul Manole” nu este la fel de raspandita nici ca si colind, dar nici altfel, fiind cunoscute la noi putine variante. Varianta pe care am gasit-o in satul Bozna este cea mai completa; ea este cunoscuta sub titlul “Zidari, ziduri ziduira”. Sfarsitul colindei aduce o nota de tristete mai evidentiata decat in balada, fiindca femeia din zid isi exprima ultima dorinta in legatura cu fiul ei:

     Pe fiu sa mi-l lasati

     De el bine sa cotati

     Sa creasca frumos si mare

     Cum n-a fost altu sub soare.

     Fiutu daca mi-a creste

     Oamenii l-or intreba

     Avut-ai maica, ori ba?

     Io maicuta am avut

     Tata-n zid o ziduit.

     Foarte bine cunoscuta de oamenii varstnici si interpretata intr-un mod deosebit fata de celelalte colinde, este colinda “Pa dealu cu stanjenii”, colind care preamareste harnicia plugarului care “cu o mana/ opt boi mana/ cu alta flori culeje”, pentru a le duce la draguta. Dupa fiecare vers, urmeaza un refren cantat cu multa forta. Din informatiile primite de la oamenii varstnici, am constatat ca repertorilul de colinzi este destul de bogat, in jur de 20 de colinzi in satul Treznea si cate 14-16 in celelalte sate. Unele colinzis-au mai uitat, nici nu se mai canta, fiind considerate invechite: “Asta-i fata cea frumoasa”, “La fogadau din deal” etc.

     Pentru oamenii alesi din sat erau colinde speciale: “Noi umblam sa colindam/ Pa la usi de boieri mari” sau “Sus boieri nu mai dormiti/ Ca nu-i vremea de dormit”. Acestea se colindau si in trecut, dar se colinda si acum. Nu am gasit in nici un sat colinzi speciale pentru copii mici sau pentru daruri, am gasit, in schimb, colinda pentru fiica, care se colinda in toate casele unde erau fete. Acest colind era interpretat de grupul de coratori.

     In satele noastre umblau cu colinda si grupul de coratori. Grupul coratorilor a fost si este mai bine organizat, pentru ca ei sunt cei care strang daruri pentru biserica (se adunau si se mai aduna bani pentru biserica). Grupul de coratori este compus din 18-20 de persoane, sub directa indrumare a preotului sau a unui membru cu calitati vocale deosebite. Colinzile se repeta cu 3-4 saptamani inainte de Craciun.

     In dimineata de Craciun, in data de 25 decembrie, coratorii se aduna la prim corator acasa si impreuna cu muzicantii incep colindatul, dintr-un capat al satului. Ei intra in fiecare casa si canta, invariabil, aceeasi colinda, “Corinda cea mare”. Aceasta este interpretata pe grupe. Era o mare rusine sa nu primesti colinda coratorilor sau sa nu platesti aceasta colinda, deoarece darurile erau ale bisericii, nu ale coratorilor, motiv pentru care usile erau deschise la toate casele si toate familiile plateau colinda. In casele in care exista fata fecioara, se colinda si “Colinda ficii” (“colinda fetei”). Grupul de coratori este servit cu bautura si prajituri, iar banii dati pentru corinda sunt adunati de primul corator, iar in casele cu fete se platea si corinda ficii. Banii pentru aceasta colinda sunt adunati de un alt corator, pentru ca acestia nu sunt dati la biserica, din acesia sunt platiti muzicantii si se cumpara bautura pentru a fi cinstiti coratorii la sfarsit.

     Muzicantii mai primesc, in fiecare casa, pe langa bani si cate un colac si un carnat. Cand se termina de colindat pe la toate casele, se aduna toti la primu corator, li se da mancare si bautura, iar dupa aceea aici, la primu corator, se aduna tot satul, tineri si varstnici si se juca pana noaptea pe la 11-12. (De remarcat este faptul ca numai coratorii primeau mancare si bautura, ceilalti din sat participau doar la dant).

     In satele mai mari, cum sunt Agrij si Treznea, pentru a termina de corindat in prima zi de Craciun, grupul coratorilor se impatea in doua: o parte strabatea jumatate satul, iar ceilalti cealalta jumatate de sat. La sfarsit se intalneau acasa la prim corator, unde gazda ii ospata.

     In prezent, coratorii nu mai sunt insotiti de muzicanti, ei umbla cu colinda doar pentru a aduna bani pentru biserica; uneori nu sunt primiti in toate gospodariile, li se dau bani in ulita, la poarta, unde sunt asteptati de gazda sau la iesirea de la biserica.

     Asa cum s-a intamplat in multe din regiunile tarii noastre, si la noi colindatul si-a pierdut din farmecul traditional, a devenit tot mai modern, mai comercial, a pierdut din spiritul religios. Daca in trecut Craciunul era Sarbatoarea Nasterii Domnului si se punea accent pe acest lucru, in prezent Craciunul este mai mult o sarbatoare in care Mos Craciun aduce daruri; sunt putine satele in care partea religioasa a ramas dominanta, iar frumusetea si autenticitatea datinilor si obiceiurilor se mai pastreaza...

     OBICEIURI DE ANUL NOU

     In seara zilei de 31 decembrie, fetele si feciorii se aduna la “casa dantului”, la caminul cultural, unde, impreuna, fete si feciori confectioneaza un mos si o baba, care in locul mainilor au puse nuiele sub forma de cruceele sunt facute tot din lemn. Acestia sunt imbracati apoi cu haine rele, pe capul mosului se pune o palarie, iar in capul babei o “naframa”, adica o basma, un batic. Un fecior mai sprinten se urca intr-un copac de la poarta casei sau din apropierea acesteia, daca la poarta “casei dantului” nu exista copac, si agata la loc vizibil mosu si baba. Acest obicei de confectionare a mosului si a babei si agatarea lor in copac era un motiv de veselie. Mosul si baba ramaneau in copac pana cand copiii din sat ii dadeau jos. Acest obicei s-a practicat in satele Treznea, Bozna, Agrij, Rastoltu Desert, toate cele patru sate ale fostei comune Agrij.

     Dupa acest moment, feciorii din sat se desparteau de fete; ei mergeau pe un deal, in apropierea satului, unde aprindeau focul. In mana tineau un baston lung, de care erau legate opinci din cauciuc sau panza; daca nu aveau opinci (rele), atunci legau alte obiecte din cauciuc. Aceste obiecte erau imbibate in petrol si li se dadea foc. Astfel incepea un alt obicei numit “strigatul din deal” (in Bozna) sau “strigatul pasta sat” (in Treznea si Agrij).

     Feciorii se organizau in doua grupuri si in timp ce rasuceau cauciucurile aprinse strigau unii spre altii anumite strigaturi cu o evidenta ironie, adresate fetelor lenese din sat:

     Ui, frigu-mi-i ma!!! - striga primul grup

     Da, ce ti-i ma???, intreba celalalt grup,

     M-o manat Marie, sa-i duc pa Vasalica, sa-i duca gozu de la usa.

     In timp ce feciorii faceau aceste strigaturi din deal, fetele ascultau cu multa atentie, pentru a afla ce striga feciorii si pentru care fata din sat. Atentia si interesul erau cu atat mai mari, cu cat prin strigatul din deal sau strigatul peste sat se (pre)vesteau noile casatorii.

     In tot acest timp, in care feciorii sunt pe deal, fetele raman la “casa dantului” sau merg la gazda sezatorii, unde organizeaza diferite ritualuri si practici magice cu scopul de a vedea “cum le va fi oranda”, adica viitorul sot. Fetele care vreau sa se marite in “caslegi”, adica in perioada dintre Boboteaza si inceperea Postului Mare, trebuiau sa practice un obicei numit “merge la potrum”. Fetele trebuiau sa mearga pe rand; fiecare avea in mana o bucata de paine si in timp ce o lasa de trei ori in apa, fata zicea:

     Vasii tarcat,

     Da-mi Doamne un barbat

     De-a fi cat de blasatmat

     Numa sa aiba clop in cap

     Sa-l sui cu scara-n pat

     Numai sa fie barbat.

     La intrebarea de ce se zicea “Vasii tarcat”, mi s-a raspuns ca acest nume vine de la Vasile si se stie ca in prima zi a Anului Nou se sarbatoreste Sfantul Vasile, de aceea numele nu era inlocuit cu altele, cum ar fi Gherasim sau Gheorghe. Toate fetele repetau aceleasi versuri. Au existat de mai multe ori coincidente, ca fetele sa se marite cu feciori pe care ii chema Vasile, deoarece acest nume era frecvent in satele noastre.

     Pentru a sti cum va arata viitorul sot, fetele practicau un ritual numit “numaratul parilor in noaptea de Anul Nou”. Fetele ies afara si se aseaza pe langa gardul care imprejmuieste casa. Fiecare fata numara parii din gard, daca sunt doua fete in casa, atunci una va incepe numaratoarea dintr-o parte, iar cealalta fata in partea opusa a gardului. In cazul cand sunt mai multe fete, doua vor numara de la capete, iar celelalte fete vor numara la mijloc. Se numara 10 pari; de remarcat este faptul ca parii se numara in ordine descrescatoare, de la 10 la 1. cand ajung la parul cu numarul 1, il privesc cu atentie, deoarece cum arata el asa va fi viitorul sot. Daca parul este inalt si drept, inseamnaa va si viitorul sot va fi inalt, drept, frumos; daca parul este mic sau stramb, asa va fi si viitorul sot; daca parul are doua craci, sotul ii va fi vaduv.

     Tot in aceasta seara se presupuneau si apropiatele casatorii intre tinerii din sat. O alta practica pentru aflarea ursitului este obiceiul in care fetele “pun jumere pa spata”, spata fiind un obiect folosit la razboiul de tesut. Pentru aceasta practica magica este nevoie de o spata si de slanina. Slanina se taie bucatele mici numite jumari, iar spata se aseaza pe masa, bucatelele de slanina primesc nume de fete si de baieti din sat. “Asta-i Marie, aista-i Iuan” si se pun pe spata. Numele se da in functie de prieteniile care exista intre fetele si feciorii din sat. Dupa ce sunt numite perechile din sat, se da drumul unei pisici in camera, care isi va alege jumarile de pe spata. Cei pe care “i-a mancat pisica” se vor casatori in caslegi.

     Alta practica magica este cu “bardagaii”, acestia fiind gheme mici facute din canepa. Se fac doi “bargadai” din canepa, de marimea unei perisoare si se aseaza pe un scaun in mijlocul casei. In jurul scaunului se aduna fetele, iar una dintre ele, dupa ce se consulta cu celelalte, pune nume celor doua gheme mici de calti, un nume de fata si un nume de baiat, iar pe urma cele doua gheme mici se aprind. Daca “bardagaii” se ridica de pe scaun, inseamna ca cei doi tineri “se iaul laolalta”, adica se casatoresc unul cu celalalt.

     Fetele pleaca apoi acasa, pentru ca feciorii din grup umbla toata noaptea prin sat si mai ales la casele cu fete, pentru a le ura “An Nou Fericit!”. Femeile si fetele nu au voie sa mearga pe la alte case, in noaptea de Anul Nou, deoarece aduc ghinion.

     In seara de Anul Nou, femeile din sat faceau calendare de ceapa, pentru a sti care luni ale anului vor fi ploioase si care secetoase. Se desfac 12 coji de ceapa si fiecare era numita cu numele unei luni a anului. Pe fiecare coaja se pune sare si se aseaza intr-un loc uscat, iar a doua zi sunt luate cojile si se urmareste cum este sarea pe fiecare. In cojile in care sarea este umeda, lunile reprezentate de aceste coji vor fi ploioase, iar cele in care sarea este uscata vor fi secetoase. Dupa acest calendar de ceapa, oamenii din sat stiau cum va fi vremea si cum sa isi programeze lucrarile agricole. Mai exista si in prezent femei varstnice care mai fac calendare de ceapa, dar aceasta practica este tot mai rar intalnita.

     Sorcova

     In noaptea de Anul Nou, copiii din sat “umbla cu sorcova”. Ei isi confectioneaza “sorcova” din crengute de brad, impodobite cu panglici din hartie colorata si clopotei. Sunt imbracati in costume populare, peste care poarta cojocele de lana, iar pe cap au caciuli de blana. La fel ca si la Craciun, acestia au traistute, pentru a aduna darurile. Versurile “sorcovei” sunt urari pentru un an nou mai bun, cu mai multe bucate si sanatate:

     Sorcova, vesela,

     Sa traiti, sa-mbatraniti,

     Ca un mar, ca un par,

     Ca un fir de trandafir.

     Ca merii, ca perii

     In mijlocul verii,

     Ca vita de vie

     La Sfanta-Marie.

     Tare ca piatra

     Iute ca sageata,

     Tare ca fierul,

     Iute ca otelul,

     La anul si la multi ani!

     Plugusorul

     Plugusorul este mai putin raspandit decat sorcova in satele de pe valea Agrijului. Cu plugusorul si cu sorcova umbla doar baietii si aceste obiceiuri sunt ocazii pentru a ura oamenilordin sat un an fericit, plin de bucurii si de impliniri. Versurile plugusorului fac referire la munca plugarilor, la osteneala lor din cursul anului si la sperantele pe care si le pun in anul ce va urma pentru o recolta bogata.

     Copiii erau imbracati in costume populare, peste care purtau cojocele de miel, iar pe cap caciula de blana. Ca si la Craciun, acesia aveau traistute pentru a aduna darurile. Cei care “umbla cu plugusorul” au clopotei numiti si zurgalai si bici din care pocnesc in timp ce fac urarea de plugusor, comuna in esenta ei.

     “Umblatul cu turca”

     Tot in noaptea de Anul Nou, cate un grup, doua, chiar trei in satele mai mari, umbla cu “turca” sau cu “capra”. In unele sate, cu “turca” se umbla si de Craciun. “Turca”, specifica Transilvaniei si implicit satelor de pe valea Agrijului, numita “capra” in Moldova si “brezaia” in Muntenia, intruchipeaza simboluri ale vegetatiei locului.

     Fiecare grup este alcatuit din trei persoane; un baiat este capra, iar doi sunt blojii, in unele sate mai exista si un al patrulea baiat, care canta la fluier o melodie ritmata de dans, pentru jocul caprei. In grupurile de trei baieti, blojii cantau pentru a juca capra. Cel care este “turca”, capra - nu se vede, deoarece peste cap are tras un covor sau un tol, adica o cuvertura din lana tesuta in razboi, iar de la cap atarna panglici colorate din hartie. La capatul unui baston, care este tinut sub covor, sa nu se vada, este asezat “clontul turcii”, care se inchide si se deschide in ritmul muzicii prin actionarea unei franghii rezistente legata de “clont”. Blojii sunt imbracati in costume populare, iar fata le este mascata; cel care canta este imbracat in “bonda”, adica cojoc si are caciula de blana numita cusma; blojii sar in jurul caprei si folosesc o strigatura speciala.

     Grupul se aseaza in mijlocul camerei, pentru a avea loc si incep sa danseze “dansul turcii”; aceasta sare saradat, batand din clont, iar blojii striga in jurul ei:

     Joaca, Maruita, bine

     Nu ma face de rusine

     Ca de bani ii capata

     Cizme rosii ti-om lua

     Cizme rosii si sandale

     Sa fii draga la catane

     Cizme rosii si papuci

     Sa fii draga si la prunci.

     Capra va raspunde la aceasta strigare:

     De rusine-s eu bugat

     Ca-s in turca si nu vad.

     Dupa acest raspuns, capra nu mai vrea sa joace, iar muzica se opreste, motiv pentru care unul dintre bloji va descanta caprei:

     Ai de mine, oameni buni

     Potoliti niste carbuni

     Ca mi-ati diocheat turca

     O platiti sau tai grinda.

     Sau

     Mi-o murit Mariuta

     Pa o scandura lata

     Cu gura cascata

     Piroste nu i-am dat

     Cu cioante nu s-o-necat

     Ie sa-i dam niste palinca

     Dade nu i-a fi nimnica.

     Gazda ii rasplateste cu bani si colaci, banii erau asezati in coltul mesei ca sa poata fi luati de catre “turca” cu clontul. Dupa ce capra isi ia darurile, se pregatesc de plecare, iar blojii ii canta caprei de plecare:

     Frunza verde baraboi

     Da-te Marita-napoi

     Frunza verde de sacara

     Iesi Mariuta afara

     Ca satu nostu-i bogat

     Si mai avem de umblat.

     In satele Agrij si Bozna erau echipe care se ocupau special de pregatirea “turcii”, atat a mastilor, cat si a repertoriului, in schimb, in satul Treznea obiceiul este mai putin practicat. Acest “joc al turcii” presupunea calitati deosebite de dansator, deoarece totul se desfasura intr-un ritm foarte vioi. Acum nu se prea mai “umbla cu turca” si in cele patru sate mai exista o singura echipa care realizeaza foarte bine “jocul turcii”.

     OBICEIURI DE BOBOTEAZA

     Boboteaza este sarbatoarea din 6 ianuarie, numita si “Botezul Domnului” sau “Ziua luminilor”, fiind una dintre cele mai importante sarbatori religioase ale poporului roman. Si de sarbatoarea Bobotezei sunt legate anumite practici si ritualuri magice.

     In ajunul Bobotezei, adica in data de 5 ianuarie, este zi de post, zi de ajun, oamenii din sat nu mananca toata ziua, iar seara mancare doar de post. In aceasta zi, preotul umbla cu Crucea sau cu Iordanul, fiind insotit de sfat si de mai multi copii numiti “carnici”. Sfatul poarta o galeata cu apa sfintita dimineata la biserica si un manunchi de busuioc. Preotul si sfatul intra in fiecare casa cantand Iordanul si stropeste cu apa sfintita in toata casa, pentru a indeparta raul din gospodarie, dupa care da crucea si scriptura pentru a fi sarutate de toti membrii familiei. Copiii care ii insotesc au rolul de a striga pe drum de la o casa la alta “tiraleisa” si de a suna din clopote sosirea peotului. Ei sunt rasplatiti pentru refrenul lor cu nuci si cu mere. In casele in care nu primesc daruri dupa pofta lor, la plecare in loc de “multam”, copiii exclama:

     Poame-n pomi

     Si boli-n domni.

     De acest obicei a umblatului cu Iordanul sunt legate cel putin trei practici magice. Fetele de maritat urmaresc cu atentie momentul in care se apropie preotul cu Iordanul, in timpul in care preotul porneste de la gospodaria vecina, fata merge in gradina in spatele casei sau a surii si, fara sa fie vazuta de nimeni, da cu o secure de trei ori intr-un pom. Dupa aceea asculta cu atentie si primul nume pe care il aude corespunde cu numele viitorului sot. Informatoarea Iuliana Labo din satul Bozna ca in trecut si ea a lovit un pom cu securea, iar preotul se apropia de casa lor. In acest timp, mama sa a iesit afara si l-a strigat pe tatal sau sa intre in casa: “Vasalica, hai in casa!”. Ea s-a maritat cu un baiat pe nume Vasile. Asemanator s-a intamplat si cu Susana Opris, care dupa ce a lovit cu securea un pom de trei ori, a auzit in apropierea casei pe preot spunandu-i diacului: “Ioane, hai mai repede!”. Coincidenta a facut ca ea sa se marite cu un baiat cu numele Ion.

     Tot ca o practica magica, fetele urmareau cu multa atentie locul pe care sta preotul cu picioarele in momentul cand cei ai casei saruta crucea. Dupa plecarea preotului isi faceau semn pe locul respectiv, iar seara se culcau in acel loc cu capul, fara a avea perna la cap, ci doar un sac gol. Peste noapte isi va visa fiecare fata ursita.

     Un alt ritual magic practicat de fetele de maritat era cel cu “turta”. Acest ritual se practica in ajunul Bobotezei, in 5 ianuarie. In aceasta zi, fetele nu mancau nimic, ele trebuiau sa ajuneze, iar seara sa manance doar o jumatate de turta pregatita special. “Turta” se pregatea dupa ce a trecut preotul cu Iordanul. Fetele de maritat pregateau ingredientele necesare pentru “turta”. Aceasta turta se facea din noua linguri de faina, noua linguri de sare si noua linguri de apa. Se framantau impreuna sau “laolalta”, cum se spune in satele noastre, si se punea turta la copt. Foarte importante erau si lemnele de foc folosite pentru a coace “turta”. Acestea se procurau cu o seara inainte si se aduceau din “bdiraul satului”. Turta odata coapta este pusa intr-un loc sigur, iar seara se mananca jumatate din ea, cealalta jumatate se aseaza sub perna pe care fata doarme.

     

      Femeile din satele noastre care au practicat acest ritual si au mancat astfel de “turta” au recunoscut ca nu era deloc gustoasa... In timpul noptii, cand fetele dormeau visau ca un baiat, care se presupune a fi viitorul sot, le aduce apa in pumni. Se visau ca le aduce apa, deoarece le era foarte sete, “turta” fiind deosebit de sarata. In visul fetelor apareau baieti, pentru ca ele inainte de a adormi se gandeau la anumiti feciori din sat. (Tot femeile care au practicat acest ritual au recunoscut ca de fapt nu te casatoresti neaparat cu cel pe care il vedeai in vis...) se intampla uneori ca, datorita faptului ca fata se gandea la mai multi potentiali soti, in vis sa apara mai multi baieti.

     Daca fetele de maritat practicau aceste ritualuri magice in ajun de Boboteaza, feciorii nu aveau astfel de preocupari. In ajunul Bobotezei, copiii din sat se duceau, dupa lasarea serii, pe la casele oamenilor, inconjurau casa, sura si grajdul de trei ori, sunau din “droanga”, adica un clopot mare care se pune la gatul vitelor, si strigau “tiraleisa!”. Copiii isi procurau aceste clopote de la oamenii din sat care le aveau pentru vite si le cautau cu cateva zile inainte, pentru a fi siguri ca nu le vor lipsi. Pentru osteneala lor, copiii primeau mere si nuci.

     In ultimii ani, aceste practici din ajun de Boboteaza nu mai au loc, abia daca mai sunt cunoscute de catre tineri.

     In ziua de Boboteaza, la biserica se sfinteste apa, iar la sfarsitul slujbei satenii primesc din apa sfintita sa duca acasa, pentru a apara gospodaria de rele. Aceasta apa sfintita din ziua de Boboteaza se numeste “Aghiazma Mare”. Aceasta se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane la fel de curata, proaspata si placuta la gust ca si atunci cand a fost scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si este folosita de preot la o multime de slujbe numite “ierurgii”. Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatate sau sfintite. Se intrebuinteaza la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durere de cap, la randuiala de curatare a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la sfintirea holdelor, a viilor si gradinilor bantuite de lacuste si gandaci, la curatarea vaselor spurcate, la sfintirea crucilor, a vaselor si a vesmintelor bisericiesti.

     Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta din ea, pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand ne impartasim. Se obisnuieste ca fiecare credincios sa bea din Aghiazma Mare timp de opt zile in sir, incepand cu ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pe 13 ianuarie. Dupa aceasta data se poate lua numai dupa Spovedanie, indeosebi cei opriti de la impartasanie.

     Cu Aghiazma Mare se pot stropi casele, curtea si gradina, vitele, ogoarele, pentru a le feri de rele. In caz de boala se poate gusta din aceasta apa sfintita cu multa credinta, “caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si primejdii”.

     Acest ritual se mai realizeaza si in prezent in toate bisericile, la fel si sfintirea caselor inainte de Boboteaza prin intermediul preotului care umbla cu crucea. De asemenea, si credinciosii din prezent duc acasa Aghiazma Mare si o pastreaza cu cea mai mare sfintenie si credinta.

Sursa: http://www.caietesilvane.ro/