In cadrul uriasului
material folcloric cules, clasificat si studiat pana in zilele noastre. Multe
creatii se inscriu in sfera obiceiurilor traditionale, in care intra colinde si
cantece de stea, plugusoare sau uraturi, descantece, poezia nuntii (oratii,
cantece) si poezia inmormantarii. Aceste productii cu caracter ritual reflecta
credinte si obiceiuri, traditii de sarbatori plasmuite de imaginatia prolifica
a poporului, intrate adanc in constiinta lui si pastrate cu multa grija. In
general, poezia obiceiurilor traditionale, colindele, uraturile de Anul Nou
celebreaza viata, oamenii, pozitia lor sociala, indeletnicirile si preocuparile
legate de varsta si obiceiuri. Deseori se intalnesc aluzii la trecutul
zbuciumat al neamului romanesc, precum si referiri la credintele lui.
Colinda romaneasca
Terminologia populara a
colindei se diferentiaza regional. Termenul transilvanean care a fost adoptat
si in folcloristica este cel de ,,colinda”. In partea de nord-vest a
Transilvaniei se utilizeaza si cel de ,,corinda”, care se mai intalneste doar
in refren in Muntii Apuseni si in jurul Sibiului.
Colindele sunt specia
folclorica dominanta a sarbatorilor de iarna. Aceste sarbatori
sunt exponentul cel mai de pret al spiritualitatii romanesti. Ele isi au
radacina adanc infipta in mitologia traco-dacica si in datina pagana a cultului
soarelui. Adaugand caracterul lor spectaculos accentuat in decursul vremii, ele
formeaza un adevarat carnaval al satului, de o extraordinara vitalitate,
desfasurandu-se intre 24 decembrie si 7 ianuarie si avand ca puncte centrale
Craciunul, Anul Nou si Boboteaza.
Cea mai mare sarbatoare a
anului este Craciunul. Prin importanta deosebita pe care biserica i-a
imprimat-o () a facut ca acesta sa capete cele mai numeroase obiceiuri care
apartinusera intregului ciclu al sarbatorilor de iarna. Colindele sunt cele
care domina poezia prilejuita de sarbatorile de iarna. Obiceiul cel mai bogat
in functii este colindatul: crearea unei atmosfere sarbatoresti, vesele,
felicitarea gazdei si urarile de bine si de prosperitate cu care i se
adreseaza, dar el are si alte valente: de fertilitate, fecunditate, functii
matrimoniale si funebre. Intr-o forma impresionanta, activitatile fundamentale
ale oamenilor in anul pe care-l deschid asigura, pe cale rituala, belsugul
material si prosperitatea colectivitatii umane.
Craciunul vine dupa un
post lung care tine 6 saptamani si el aduce, pe langa faptul ca este cea mai
bogata sarbatoare, bucurie in sufletele oamenilor. Aceasta bucurie este
prilejuita in primul rand de nasterea Mantuitorului si de nasterea Lui, poporul
si-a legat toata nadejdea sa.
Postul Craciunului era o
etapa de mare importanta in pregatirea colindatului si se poate spune ca
traditia s-a mentinut. La sezatori fetele si feciorii colindau, invatau colinde
noi, auzite prin alte sate. Colindau si copiii caci pe atunci erau multi copii
prin sat si invatau si ei colinde noi si le repetau pe cele vechi, deci se
pregateau cu totii pentru marea sarbatoare. In postul Craciunului, se formeaza
mai multe cete de colindatori, alcatuite pe criterii diverse: dupa varsta, dupa
prietenie, ori care locuiesc pe aceeasi ulita. Cetele se formeaza din fete si
feciori, altele pe sexe si cuprind de la trei pana la 15-20 de membri. Inaintea
colindatorilor, umblau la colacei cete de copii care, de regula, nu depaseau
varsta de 7-8 ani. Fiecare copil avea „straita” facuta de mama lui din panza de
canepa ori de bumbac si mai avea si o „bota” cu care se apara de caini ori se
sprijinea sa nu alunece. Cetele de copii care umblau la colacei se formau cam
dupa aceleasi criterii ca si cetele de colindatori, cu mentiunea ca mai rar se
intalneau fete si baieti impreuna in aceeasi ceata. Cu cei mai mici umbla unul
din parinti, care primea si el cate ceva de la gazda. La intrarea in casa, conducatorul
cetei intreba: ,,Lasati Craciunu-n casa?” – raspunsul gazdei venea fara
ezitare: ,,L-om lasa, daca ni-ti colinda!” Colindatorii mai mari ziceau colinda
la fereastra, iar copiii care umblau la colacei intrau in casa unde erau
solicitati sa colinde. Iata o colinda de copii care se zicea mai des:
,,Joaca ursu
pe butuc,
Da-mi
colacu sa ma duc
Ca v-am
colindat bugat
Cu
picioarele-n omat.
Si c-un fir
de busuioc
Sa aiba
gazda noroc.
Si c-un fir
de ninta creata
Sa fii
gazda sanatoasa!”
Unele colinde erau
multumiri, adica urari ce se fac gospodarilor de catre un copil mai istet.
Aceste urari cuprindeau imagini caracteristice din lumea plugarilor, din
universul satului. Erau invocate plante alese cum sunt busuiocul, graul, spicul
graului si rodul pamantului. Iata in continuare o colinda de multumire:
,,Sa fii
gazda vesel, bun
C-ai ajuns
sfantul Craciun.
Sa fii
gazda veseloasa,
Sa platesti
colinda noasta.
C-o oiaga de horinca
Sa o tragem
pe sub limba
Nici pre
mare, nici pre mica,
Numa’ cat
sa ne-mbatam,
Ca noi
mandru-ti colindam.”
Cetele de colindatori
incepeau in mod obisnuit colindatul dupa iesirea de la biserica, deci in jurul
orei 4 - 4:30 dimineata. Copiii umblau mai devreme, uneori chiar de seara si
intrau la toate casele unde cei din
ceata aveau rudenii ori prieteni. Cum erau mai multe cete, nu ramanea nici o
familie necolindata. Ba de multe ori, se intampla ca nu apucau sa iasa un rand
de colindatori si soseau altii. In casa, gazda ii ospata si ei mai colindau
uneori ce-i ruga gazda, alteori ce voiau ei. La unele case unde erau fete de
maritat sau feciori de insurat gazda-i imbia si cu mancare. Nu se juca la nicio
casa. Obiceiul se pastreaza de mult fara nicio modificare. Oamenii isi amintesc
ca ,,tat ase o fost si mai de mult ca amu, numai mancarile nu erau ase domnesti.”
In ceata era unul mai serios si mai cumpanit de care se vede ca ascultau toti.
El dadea tonul la colinde, el stia cat trebuie sa stea la o casa, ce trebuie
spus cand se intra ori cand se iese din casa, cum sa vorbeasca cu gazdele, cum
sa le multumeasca. Prin urmare, pe langa optimismul momentului, urarile
insufletite, voiosia, ospatul, fericirea degajata, mai apare si valoarea
organizatorica a colindatului, de a grupa tineretul si de a-l disciplina intr-o
unitate sociala mai larga, alaturi de farmecul sau poetic.
Colindele ce se canta,
mai ales in noaptea de Craciun, sunt: ,,E noapte, patul e facut”, ,,Ce vedere
minunata”, ,,Viflaime, Viflaime”.
Ceata insuratilor era
formata din cateva perechi tinere care se colindau intre ele sau isi colindau
neamurile. Ei nu se organizau din timp si nu aveau un repertoriu anume
stabilit.
Printre colinde putem
mentiona si o varianta a baladei ,,Miorita”, culeasa de la Nichita Ioan din
satul Ciureni – Vale in varsta de 60 de ani, si intitulata ,,Sus in varful
dealului”:
,,Sus in
varful dealului
Sunt dusi
trei pacurarei
Cel mai
micu-i strainel,
Strainel ca
vai de el.
Pan’ ce turma abatea
Lui grea
leje ca-i facea:
Ca pe el sa
il omoare.
,,Voi, daca
mi-ti omori,
Voi, pa
mine ma-ngropati,
In
strunguta oilor,
In durisu
mieilor.
Voi, acasa
daca-ti mere
Stiu ca
mama va-ntreba
Spuneti
c-am ramas pe munte,
Sus, pe munte sa
ma-nsor.
Sfantu
soare-i nanas mare,
Sfanta luna
inca-i nuna.
Si
fușteii-s nuntasei,
Pitigusii-s
heghedusii,
Si
cioarele-s soacrele.”
Putem descifra in acest
text complexitatea sentimentelor umane in fata mortii, calmul si luciditatea
pacurarului care isi asteapta moartea si modul cum se adreseaza el celor care
urmeaza sa-i ia viata. In aceasta varianta, actiunea este localizata ,,sus in
varful dealului”. Motivele se inlantuie firesc in versuri simple, fara prea
multe podoabe artistice, colinda remarcandu-se
tocmai prin sobrietatea structurii sale. Planuirea omorului este motivata
nu atat de rivalitatea dintre ciobani, din cauza bogatiei celui de-al treilea,
ci din motive de rudenie.
Multe obiceiuri si
traditii frumoase erau legate de seara de Craciun. In acea seara nu era voie sa
se stinga focul in vatra, si la fiecare casa fierbea o oala cu sarmale si se
pregatea o cratita cu friptura. Atunci nu era voie sa se arate dusmanie si
chiar se impacau si se iertau multi care erau certati dinainte. Mai exista
obiceiul de a se face pom de Craciun, mai ales in casele unde erau copii si
tineri. Pomul se lua dintr-un varf de brad si se impodobea cu bomboane,
ciocolata, nuci, mere, colacei si lumanari. In varful pomului se punea steaua
sau o iconita cu Domnul Iisus, ori cu Maica Sfanta. Exista si obiceiul de a se
imbraca tigani pentru a glumi si pentru a crea veselie in casa. Cand cei
mascati erau recunoscuti primeau mancare si bautura, iar copiii primeau bani.
A existat si obiceiul de
a se umbla cu Viflaimul. Pentru aceasta se facea o cutie care avea forma
pesterii unde s-a nascut Iisus Hristos. In fundul cutiei era o lumanare aprinsa
si o icoana cu nasterea Mantuitorului. Cutia avea acoperis si era purtata de
doi oameni. Grupul mai era alcatuit si din cei trei crai de la Rasarit
calauziti de steaua care anunta nasterea lui Iisus. Cei trei crai se numeau:
Gaspar, Melchior si Baltazar. In grup mai erau Irod si doi ostasi.
La intrarea in casa,
conducatorul grupului intreba:
-Primiți Viflaimul?, iar
gazda raspundea:
-Primim.
Apoi grupul canta: ,,Marire intru cel de sus lui Dumnezeu și pe pamant
pace, intre oameni bunavoire.”
Iata și un fragment din textul care se rostea atat cat iși mai amintește
informatorul, Pop Vasile, in varsta de 79 de ani:
Melchior: -Prea
puternice-mparate
S-a lațit faima-n cetate
Ca pe-aici s-ar fi nascut
Un crai domn fara-nceput.
Irod:
-Mergeți și cautați bine
Și va-ntoarceți iar la mine
Ca
și eu cu plecaciune
Sa-i fac eu inchinaciune.
Cei -O,
Iroade și-mparate,
trei
Te-ai umplut de rautate
crai Ca
sa faci groaznice munci
Sa stingi Iudeea de prunci.
Dupa aceea, Irod a dat
ordin ostașilor sa mearga și sa-l caute pe Iisus. Pana la gasirea lui, ostașii
au ucis 2000 de copii. Dupa incheierea spectacolului ,,actorii” erau puși la
masa și ospatați cu mancare.
In seara de Anul Nou,
feciorii imparțiți in tabere, la inceput
in patru, iar acum in doua, sunt pregatiți pentru ,,strigatul peste sat”,
caruia i se mai spune și ,,Vili, Vili”. De o parte a satului, pe dealurile
invecinate urcau doua cete, iar pe dealurile din partea opusa, alte doua cete.
,,Strigatorii” se aflau fața in fața. O ceata striga ,,Vili, Vili, ma!”, și
cealalta raspundea: ,,Ce ți-i țae, ma?”, dupa care urma strigarea faptei
rușinoase, a faptei care se abatea de la regulile moralei. La urmatoarea
strigare, rolurile se inversau. In timpul acesta, oamenii ieșeau afara, pe la
porți ori pe drum, ca sa ,,știriceasca” ceva noutați de prin sat, sa asculte,
sa comenteze și sa se distreze. Cei vizați la ,,Vili, Vili”, se rușinau și nu
de puține ori iși corectau defectele. Iata un exemplu de strigare peste sat:
-,, Vili, vili, ma!
- Ce ți-i țae, ma?
- Ion cu Maria, ma.
- Ca s-o dus dupa hribe, ma.
- Ș-api tat o cotat
- Pana o aflat, ma.
- Dreptu-i ma?
- Drept, ma!”
Fetele mai batrane erau
strigate cu feciori mai batrani, sau cu ,,vaduvoi”, spre rasul intregului sat.
In timpul strigarilor, feciorii aprindeau „gume” și, cand terminau, dadeau
,,de-a dura” o roata de car infașurata in paie, dupa ce paiele erau aprinse.
Un alt obicei care se mai
pastreaza la fel de bine ca și strigatul peste sat este luatul porților, a
carligului de la fantana, ori a scarii de la pod de la fete și duse la feciori,
sau invers, in funcție de cum considerau oamenii ca trebuie sa se efectueze
casatoriile.
Ca și de Paști, in
dimineața Anului Nou in casa trebuia sa-ți intre un baiat sau un barbat.
Femeile sau fetele nu era bine sa-ți intre in casa o persoana de sex feminin,
pentru a nu-ți aduce raul. In noaptea Anului Nou se faceau ,,moșuț și babuța”.
La fetele batrane se puneau ,,moșuț”, iar la feciorii tomnatici se punea
,,babuța”, intr-un pom din curte sau in dud. ,,Moșuții și babuțele” erau niște
manechine imbracate in haine de barbat ori de femeie și era o mare rușine sa te
trezești cu ei pe langa casa.
Boboteaza are un caracter
religios. Preotul, sfatul și doi dieci, umblau cu crucea, inainte cu doua-trei
zile de Boboteaza. La intrarea in casa se canta ,,Iordanul”, timp in care
preotul stropește prin casa cu apa sfințita și busuioc. Cu apa sfințita se
stropesc și membrii familiei care sunt așezați in ordinea varstei. Nu se faceau
nici un fel de daruri preotului. La plecare, preotul lasa fetelor busuioc, iar
acestea il puneau sub „perina ca sa-și vada oranda.”
La Boboteaza se ieșea cu
icoanele afara și se inconjura biserica. Are loc sfințitul apei. Femeile iși
aduc vase pentru a lua apa sfințita și a o duce acasa. Din aceasta apa beau
toți din casa, se stropesc animalele, casa, șura, cotețul, graul in hambare
,,ca sa incolțeasca”, rastoarna puțina apa in fantana și restul se pastreaza
pentru caz de boala.
In ziua de Boboteaza,
dupa masa, feciorii se duc prin sat la ,,chemat fetele la joc”, același obicei
ca și la Craciun. Fetele duc ,,cinste” muzicanților și celor care organizeaza
jocul ,,tizașilor”. Ziua de 7 ianuarie,
de Sfantul Ion, este un prilej de bucurie pentru cei cu numele „Ion.”
Sursa: http://www.rasfoiesc.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu