ʺLarg deschideţi poarta, sufletelor voastre,
N-am venit să cerem, am venit să dăm,
Dalbe şi iar dalbe flori adevărate,
Ca şi vestea bună ce vi-o colindăm.
Merele de aur, merele din sate,
S-au cules azi-noapte de colindători,
S-au cules din munţii unde veşnic merii
Roditori de aur cresc nemuritori.ʺ
Cînd colindele răsună împrejurul lor adună, dragi iubiri rupte din Soare și doruri din depărtare, suflete vibrînd misterul cu magia și cu lerul, poeme de la străbunul căci coboară iar Crăciunul ..
Nu bine țîn minte că umblam în pticioare că mă și văd cu o străicioară după cap, umblînd a corinda. La început sîngur, pîn vecini, apoi mi s-a mărit încet, încet hada, raza și straița. La început mă ducea tata sau mama pînă la poarta casei unde corindam, îmi dădea instrucțiuni precise și .. valea. Nu prea știu ce îndruligam io pă acolo, ce corindă și mulțămnită zîceam, da știu după ce intram în casă cum eram luat la cercări, ʺMă, da de-a cui ești tu? Cu cine ai vinit? Cîți colaci ai în straiță? Nu țî gre straița? ... ʺ și cîte și mai cîte. Și-apoi gazda, ieșe afară cu sticla de horincă și-i dăde și la însoțîtor să să-ncălzască, să nu-ndeță de frig. Pă vremea aia nu era Crăciun fără umăt, stătea umătul tri luni fără să se toptească.
Apoi ne-am adunat hadă și umblam cu hada, cu gașca, cu straiță mai mare și pe domeniu mai extins. Cînd ajunjem acasă trebuia să știu fiecare colac de la cine e, că după felul colacilor era catalogată și gazda. La neamuri primeam pupăză, colac mai nealcoș.
De două corinde îmi amintesc că le corindam cînd umblam după colaci: O stea s-a ivit și Tri crai de la răsărit.
Cînd ajunjei în tindă ori pă antreu, la fereastă, întrebai: ʺVeseli-te gazdă?ʺ, te veselești gazdă dacă auzi corinda? Iar gazda răspundea: ʺVeseli, veseli!ʺ Unde era zare în casă la tăte căsile ne primeau, fiindcă era cinste pentru gazdă să fie corindată de copilași, de corul de îngerași. Apoi începeam corinda.
ʺO stea s-a ivit
De la răsărit
Și-aduncea trei crai
Veneau de la rai,
Veneau tot cîntînd
Și tot corindînd,
Pruncii se tăiau
Maicile plîngeau,
Maicilor nu plîngeți
Pruncii n-or muri
Că s-or preamări
În cer cu îngerii
Și-a lor suflețele
Se vor face stele
Și-or luci frumos
Calea lui Cristos.ʺ
După corindă, unul dintre corindători, zîce mulțămnita:
ʺJupîneasă bdirăiță
Scolă-te di pă vătriță
Și-aprinde lumina-n casă
Și ne plăti corinda noastră
C-on colac mîndru, frumos,
Di pă masa lui Cristos
C-o uăiagă de horincă
Nici mai mare, nici mai mică,
Numa cum să ne-mbătăm
Că mai bine corindăm.ʺ
Și cealaltă:
ʺTri crai de la răsărit
Tăt după stele-au pornit
Tăt cîntînd și corindînd
Și pă Iisus căutînd.
L-au cotat și l-au aflat
Lîngă Maria culcat
Maica Sfîntă așa zice:
-Fiule cînd te-ai născut,
De durere n-am știut
De jos cînd te-ai ridicat
Tare ne-am mai bucurat
Că ni fi nouă-împărat,
Și de-acuma înainte
Ni fi nouă bun părinte
Și de acuma în vecie
Cristoase Mărire Ție!ʺ
Și mulțămnita:
ʺȘede ursu pă butuc
Dă-mi colacu să mă duc
De mni da, de nu mni da,
Io la ușe nu ț-oi sta
Că mni scurtă gubița
Și mă tem c-oi îndeța.ʺ
Mai erau și alte mulțămnite: ʺTurturica cîmpuli/ cîntă-n vîrful nuculi,/ tăt cîntă și ciriptește/ și la gazdă-i mulțămnește,/ c-on colac mîndru frumos/ di pă masa lui Cristos,/ c-o uăiagă de horincă/ nici prea mare nici prea mică/ numa cum să ne-mbătăm/ că mai bine corindăm.ʺ; ʺSlobozî-ne gazdă-n tindă/ că omătu-i pîn la grindă,/ slobozî-ne gazdă-n casă/ și plătești corinda nostă.ʺ; ʺSă fii, gazdă, veseloasă,/ să plăteşti colinda noastră/ c-on colac mândru de grâu/ să-l incingem pângă brâu,/ c-on măr roşu şi frumos/ ce ni l-o dat gazda nost./ Închinăm pă sub butuci/ să ne deie gazda nuci,/ închinăm pă su' tărnaţ/ să ne deie şi cărnaţ;/ dacă nu ne-a da cărnaţu/ noi i-om îmburda tărnaţu.ʺ
Se mai corindau și alte corinde:
ʺToată legea creștinească
Astăzi să se veselească
Căci veșnicul Dumnezeu
A trimis pe Fiul său
În Viflaim să se nască.
Să se nască și să crească
Pe noi să ne mîntuiască,
Să ne facă mîntuire
De la veșnica pieire,
La apus și miazănoapte
Era întuneric foarte,
Iar la răsărit lumină
Legea noastră cea creștină,
Legea noastră Domnului,
Mîntuirea omuluiʺ,
Sau,
ʺAseară pe-nserate
Fecioara Maria,
În Viflaim cetate,
Călătorind venea.
Şi fiind obosită
Lăcaşul şi-l cerea
Şi-n Viflaimul mare
Nimeni n-o primea.
Atunci Sfânta Fecioară
Din oraş ieşea
Şi-n câmp într-o poiată
Fecioara atunci intra.
Şi între dobitoace
Pe fânul cel stufos
Preasfânta Născătoare
Născut-a pe Hristos.
O încălziră boii
Cu aburii suflând
Şi îngerii din ceruri
O preaslăveau cântând.
Se-aude blând spre seară
Al clopotelor cant
Căci vine, vine iar
Iisus pe-acest pământ.
El vine-n leagăn verde
De îngeraşi purtat
Să spele lumea aceasta
De rău şi de păcat.
Sculaţi creştini degrabă
Şi-aduceţi-I prinos
Şi-I faceţi loc la masă,
Iubitului Hristos.ʺ, sau mai erau și altele care se colindau de copii mai mari care umblau tot după colaci, cu straița. Fiindcă cei care corindau după miezul nopții intrau în altă categorie, a feciorilor și umblau la fete.
Apoi gazda zîce: ʺNoroc s-aveți, haida-ț în casă!ʺ.
Și intram în casă tătă gașca cu ʺBună sara li Crăciun!ʺ Gazdele începeu laudele, cu ce hadă fumoasă, ce corindă frumoasă, ce copii frumoși și împărțau colacii la fiecare, și mulțămneu că i-am corindat. Ba ne mai dădeu și căte o prăjitură și ... valea .. ʺS-aveți sărtători fericite!ʺ
Afară făcem scurte comentarii și așezam gazdele pe poziția meritată, după cum ni-o primit și ominit, ce-o zîs și ce colaci ne-o dat. De obicei cum îi încadram noi, copii, rămîneau etichetați, doamne feri să-i și ciufulim, că erau aranjați pă viață ...
Cam așe era Crăciunul pă vremea me, începe mărsul cu corinda după ce vine lumea de la biserică, cam pă la 7 sara și umblam pîna pă la 10-11. Pă la ora aia, cei care umblau după colaci să aciuau acasă, să facă inventarul colacilor și pentru ei sara de Crăciun se termina, treceau la culcare. Dar nu pentru ceialți, mai bărbați, care umblau la fete și care începeau după ura 12, după ce trăgeu clopotele la biserică și să strîga din podul bisericii și să zîce prima corindă mai bărbătească ...
Apoi începeu feciorii cu, ʺSlobodu-i a corinda!ʺ ... de nu era slobod era vai și-amar de gazdă, pute rămîne și fără portă la drum ...
N-am venit să cerem, am venit să dăm,
Dalbe şi iar dalbe flori adevărate,
Ca şi vestea bună ce vi-o colindăm.
Merele de aur, merele din sate,
S-au cules azi-noapte de colindători,
S-au cules din munţii unde veşnic merii
Roditori de aur cresc nemuritori.ʺ
Cînd colindele răsună împrejurul lor adună, dragi iubiri rupte din Soare și doruri din depărtare, suflete vibrînd misterul cu magia și cu lerul, poeme de la străbunul căci coboară iar Crăciunul ..
Nu bine țîn minte că umblam în pticioare că mă și văd cu o străicioară după cap, umblînd a corinda. La început sîngur, pîn vecini, apoi mi s-a mărit încet, încet hada, raza și straița. La început mă ducea tata sau mama pînă la poarta casei unde corindam, îmi dădea instrucțiuni precise și .. valea. Nu prea știu ce îndruligam io pă acolo, ce corindă și mulțămnită zîceam, da știu după ce intram în casă cum eram luat la cercări, ʺMă, da de-a cui ești tu? Cu cine ai vinit? Cîți colaci ai în straiță? Nu țî gre straița? ... ʺ și cîte și mai cîte. Și-apoi gazda, ieșe afară cu sticla de horincă și-i dăde și la însoțîtor să să-ncălzască, să nu-ndeță de frig. Pă vremea aia nu era Crăciun fără umăt, stătea umătul tri luni fără să se toptească.
Apoi ne-am adunat hadă și umblam cu hada, cu gașca, cu straiță mai mare și pe domeniu mai extins. Cînd ajunjem acasă trebuia să știu fiecare colac de la cine e, că după felul colacilor era catalogată și gazda. La neamuri primeam pupăză, colac mai nealcoș.
De două corinde îmi amintesc că le corindam cînd umblam după colaci: O stea s-a ivit și Tri crai de la răsărit.
Cînd ajunjei în tindă ori pă antreu, la fereastă, întrebai: ʺVeseli-te gazdă?ʺ, te veselești gazdă dacă auzi corinda? Iar gazda răspundea: ʺVeseli, veseli!ʺ Unde era zare în casă la tăte căsile ne primeau, fiindcă era cinste pentru gazdă să fie corindată de copilași, de corul de îngerași. Apoi începeam corinda.
ʺO stea s-a ivit
De la răsărit
Și-aduncea trei crai
Veneau de la rai,
Veneau tot cîntînd
Și tot corindînd,
Pruncii se tăiau
Maicile plîngeau,
Maicilor nu plîngeți
Pruncii n-or muri
Că s-or preamări
În cer cu îngerii
Și-a lor suflețele
Se vor face stele
Și-or luci frumos
Calea lui Cristos.ʺ
După corindă, unul dintre corindători, zîce mulțămnita:
ʺJupîneasă bdirăiță
Scolă-te di pă vătriță
Și-aprinde lumina-n casă
Și ne plăti corinda noastră
C-on colac mîndru, frumos,
Di pă masa lui Cristos
C-o uăiagă de horincă
Nici mai mare, nici mai mică,
Numa cum să ne-mbătăm
Că mai bine corindăm.ʺ
Și cealaltă:
ʺTri crai de la răsărit
Tăt după stele-au pornit
Tăt cîntînd și corindînd
Și pă Iisus căutînd.
L-au cotat și l-au aflat
Lîngă Maria culcat
Maica Sfîntă așa zice:
-Fiule cînd te-ai născut,
De durere n-am știut
De jos cînd te-ai ridicat
Tare ne-am mai bucurat
Că ni fi nouă-împărat,
Și de-acuma înainte
Ni fi nouă bun părinte
Și de acuma în vecie
Cristoase Mărire Ție!ʺ
Și mulțămnita:
ʺȘede ursu pă butuc
Dă-mi colacu să mă duc
De mni da, de nu mni da,
Io la ușe nu ț-oi sta
Că mni scurtă gubița
Și mă tem c-oi îndeța.ʺ
Mai erau și alte mulțămnite: ʺTurturica cîmpuli/ cîntă-n vîrful nuculi,/ tăt cîntă și ciriptește/ și la gazdă-i mulțămnește,/ c-on colac mîndru frumos/ di pă masa lui Cristos,/ c-o uăiagă de horincă/ nici prea mare nici prea mică/ numa cum să ne-mbătăm/ că mai bine corindăm.ʺ; ʺSlobozî-ne gazdă-n tindă/ că omătu-i pîn la grindă,/ slobozî-ne gazdă-n casă/ și plătești corinda nostă.ʺ; ʺSă fii, gazdă, veseloasă,/ să plăteşti colinda noastră/ c-on colac mândru de grâu/ să-l incingem pângă brâu,/ c-on măr roşu şi frumos/ ce ni l-o dat gazda nost./ Închinăm pă sub butuci/ să ne deie gazda nuci,/ închinăm pă su' tărnaţ/ să ne deie şi cărnaţ;/ dacă nu ne-a da cărnaţu/ noi i-om îmburda tărnaţu.ʺ
Se mai corindau și alte corinde:
ʺToată legea creștinească
Astăzi să se veselească
Căci veșnicul Dumnezeu
A trimis pe Fiul său
În Viflaim să se nască.
Să se nască și să crească
Pe noi să ne mîntuiască,
Să ne facă mîntuire
De la veșnica pieire,
La apus și miazănoapte
Era întuneric foarte,
Iar la răsărit lumină
Legea noastră cea creștină,
Legea noastră Domnului,
Mîntuirea omuluiʺ,
Sau,
ʺAseară pe-nserate
Fecioara Maria,
În Viflaim cetate,
Călătorind venea.
Şi fiind obosită
Lăcaşul şi-l cerea
Şi-n Viflaimul mare
Nimeni n-o primea.
Atunci Sfânta Fecioară
Din oraş ieşea
Şi-n câmp într-o poiată
Fecioara atunci intra.
Şi între dobitoace
Pe fânul cel stufos
Preasfânta Născătoare
Născut-a pe Hristos.
O încălziră boii
Cu aburii suflând
Şi îngerii din ceruri
O preaslăveau cântând.
Se-aude blând spre seară
Al clopotelor cant
Căci vine, vine iar
Iisus pe-acest pământ.
El vine-n leagăn verde
De îngeraşi purtat
Să spele lumea aceasta
De rău şi de păcat.
Sculaţi creştini degrabă
Şi-aduceţi-I prinos
Şi-I faceţi loc la masă,
Iubitului Hristos.ʺ, sau mai erau și altele care se colindau de copii mai mari care umblau tot după colaci, cu straița. Fiindcă cei care corindau după miezul nopții intrau în altă categorie, a feciorilor și umblau la fete.
Apoi gazda zîce: ʺNoroc s-aveți, haida-ț în casă!ʺ.
Și intram în casă tătă gașca cu ʺBună sara li Crăciun!ʺ Gazdele începeu laudele, cu ce hadă fumoasă, ce corindă frumoasă, ce copii frumoși și împărțau colacii la fiecare, și mulțămneu că i-am corindat. Ba ne mai dădeu și căte o prăjitură și ... valea .. ʺS-aveți sărtători fericite!ʺ
Afară făcem scurte comentarii și așezam gazdele pe poziția meritată, după cum ni-o primit și ominit, ce-o zîs și ce colaci ne-o dat. De obicei cum îi încadram noi, copii, rămîneau etichetați, doamne feri să-i și ciufulim, că erau aranjați pă viață ...
Cam așe era Crăciunul pă vremea me, începe mărsul cu corinda după ce vine lumea de la biserică, cam pă la 7 sara și umblam pîna pă la 10-11. Pă la ora aia, cei care umblau după colaci să aciuau acasă, să facă inventarul colacilor și pentru ei sara de Crăciun se termina, treceau la culcare. Dar nu pentru ceialți, mai bărbați, care umblau la fete și care începeau după ura 12, după ce trăgeu clopotele la biserică și să strîga din podul bisericii și să zîce prima corindă mai bărbătească ...
Apoi începeu feciorii cu, ʺSlobodu-i a corinda!ʺ ... de nu era slobod era vai și-amar de gazdă, pute rămîne și fără portă la drum ...
Bordan - 21 noiembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu