Universul Năpradean

Universul Năpradean

Cinci localități: Someș Guruslău, Traniș, Vădurele, Năpradea și Cheud, unite de vremuri într-un loc de vis, într-un spațiu unde timpul își pulsează veșnicia în vatra lui, formează împreună Universul Năprădean.

Năpradea este cununa codrului pe fruntea chioarului, un așezămînt străvechi a dacilor silvani din antica țară a Silvaniei, cu mărturii ale existenței umane de acum 12000 de ani prin picturile rupestre de la Cuciulat, și-a purtat durerea și bucuria prin focul și tumultul vremurilor, plătind prinos statorniciei locurilor cu dragostea și credința strămoșească.

Este străjuită și apărată, pe de-o parte, de șerpuirea ancestrală a rîului Someș, vămuit prin Poarta Someșană din Strîmturile Țicăului, Cetatea lui Pintea din Cheud, iar de cealaltă parte de dealurile din Culmea Meseșului. La miazănoapte veghează Sfinxul năpradenilor, Vîrful Prisnel, care coboară spre miazăzi cu dealurile Cozlei, prin rîpele din Vădurele, pînă la locul care oprește vremea în contemplarea pietrelor gînditoare ʺMoșu și Babaʺ din Someș Guruslău.

Accesul în Comuna Năpradea, cel mai practicat, este prin partea de sud, peste podul de beton de la Someș Guruslău construit prin anii ʼ70. Imediat după trecerea peste pod, în partea stîngă, ne întîmpină și ne îmbie la un scurt popas două ʺciuperciʺ și un izvor cu cea mai bună apă plată din zonă, ʺIzvorul de suʼ Dîmbu Moriiʺ. Cîteodată e chiar ʺsorgoșʺ la izvor, trebuind stat puțin pentru a ne stîmpăra setea. Comuna este străbătută de la miazăzi la miazănoapte de DJ 108E, drum care coboară pe malul drept al rîului Someș, prin Strîmtorile Țicăului mai departe spre Baia Mare.

În Someș Guruslău, în partea de răsărit a localității, la vreo 2 km de sat, pe culmea dealurilor Poeniței, la obîrșia Părăului Valea Caselor, ne așteaptă de milenii un monument al naturii cu legendele lui, ʺMoșu și Babaʺ și ʺPiatra Pintiiʺ. ʺMoșu și Babaʺ stau într-o stare meditativă de cînd era lumea lume, așezată în rosturile ei firești, iar omul trebuia să-și găsească rostul, își folosea gîndirea că să găsească iubirea, își folosea timpul ca să-și găsească locul. Tot în Someș Guruslău putem admira un pîlc de castani comestibili, iar pe traseu călcăm pe fosile de moluște marine, din vremuri cînd aceste locuri erau fund de mare.  

Coborînd pe drumul țării, mai la vale, ne iese Tranișul în cale, un sat liniștit cu oameni harnici și gospodari, ca dealtfel majoritatea locuitorilor comunei. Legenda spune că satul a fost salvat de invazia tătarilor de o ciurdă de diboli, la vederea cărora caii tătarilor și tătarii s-au speriat și au luat-o de unde au venit.

Din centrul satului, pe un drum lateral dreapta, se ajunge în Vădurele, cu Biserica de lemn din sec. XVII, aflată pe lista monumentelor istorice, și rîpele roșietice rezultate prin clivarea argilelor roșii deasupra stratului freatic, creînd adevărate opere ale naturii. Satul și-a cîștigat prestigiul în zonă, de-a lungul timpului, cu renumita ʺhorincă de Vădureleʺ făcută din mălai, dar și cu dibăcia de a ieși din tiparele impuse de o politica și politicieni vremelnici, incapabili de a se ridica la pretențiile timpului și a locului.

Următorul sat al comunității, la nord de Vădurele și Traniș, de-a lungul drumului țării, este reședința administrativă a comunei, satul Năpradea. Deși sînt mărturii ale locuirii satului încă din timpul dacilor, sau mai departe, din paleolitic, prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1387, când satul apare sub numele de ʺvilla olachalis Napradʺ. Alte atestări documentare provin din anii 1423 ʺvilla olachalis Napradʺ, 1454 ʺNappradʺ, 1472 ʺOlah Náprádʺ, 1549 ʺNabraadʺ, 1555 ʺNapraghʺ, 1636 ʺNagy Náprádʺ, 1637 ʺKis-Náprádʺ, 1733 ʺNapradeʺ, 1828 ʺNábrádʺ, ʺNapradʺ, 1850 ʺNaprágyeʺ, 1854 ʺNáprádʺ, ʺNapragieʺ, 1900 ʺNáprádʺ, 1930 ʺNăpradeaʺ, 1966 ʺNăpradeaʺ.

Ocupația de bază a locuitorilor acestor locuri, din cele mai vechi timpuri și pînă în zilele noastre, a fost și este agricultura și creșterea animalelor, cu ajutoare prețioase de la Natură, de o parte codru cu vînatul, iar de cealaltă Someșul cu pescuitul și cu lunca lui mănoasă. Pînă la începutul sec. XIX-lea, hrana, îmbrăcămintea și materialele de construcție ale locuințelor erau asigurate în totalitate din zonă. Prin grija autorităților locale și a școlii a luat ființă un Muzeu al Satului, unde se încearcă păstrarea și conservarea unui trecut, trecut parcă din prezent, și petrecut prin multe încercări.

La nordul comunei, vameș la Poarta Someșului din Strîmturile Țicăului, stă de milenii satul Cheud, cu Cetatea Cheudului, cu originea ei care se pierde în vremurile îndepărtate ale dacilor liberi, soarta ei influențînd soarta satului și satelor comunei. Biserica benedictină, despre care se spune că ar fi fost construită de o mînă de călugări ai ordinului Sfîntului Benedict prin sec. XI-lea, cu drepturile uzurpate ulterior de către anumiți nobili laici pentru a fi folosită ca punct vamal al plutelor care transportau sare de la Ocna Dej sau alte produse, la curtea împăratului de la Viena.

La ieșirea spre miazănoapte ne așteaptă alt izvor cu apa captată din Dealul Cetății, pe malul Someșului, în zona în care a funcționat pînă nu demult un ștrand amenajat, cu scenă pentru spectacole și un pod plutitor. Singurul pod plutitor din comună mai funcționează la Cheud.

Natura a fost darnică, de-a lungul timpului, cu oamenii acestor locuri, pe de-o parte Someșul, unduindu-și mersul mileniilor, adunînd în jurul lui un întreg univers binecuvîntat, iar în partea de vest și nord, codrii seculari cu mulțime de animale sălbatice, fructe de pădure sau tot felul de ciuperci.

Cele cinci sate: Someș Guruslău, Traniș, Vădurele, Năpradea și Cheud, simbolizînd cele cinci simțuri ale omului, sau cele cinci forme ale materiei, unite în Universul Năprădean, formînd împreună cer și pămînt, apă și foc, vibrînd în spațiu eternitatea, nu și-au încheiat menirea în acest loc. Veșmîntul, cuvîntul și pămîntul, revin într-un nou ciclu al existenței formei din freamătul profunzimilor, o nouă reînviere și rearanjare după matricea divină, după Natură.

Doamne dă bine!!